Întrecere între broscuţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Întrecere între broscuţe

Monden 17 Mai 2010 / 00:00 305 accesări

În perioada 13-16 mai, localitatea Angels Camp din SUA este gazda unui festival intitulat sugestiv Calaveras County Fair and Jumping Frog Jubilee, în cadrul căruia este organizat concursul Broasca săltăreaţă din ţinutul Calaveras. „Sportivii” care se întrec sunt broscuţele şi „antrenorii” lor. Seria de întreceri are ani grei de istorie în spate. În 1865, Samuel l. Clemens, alias Mark Twain, a scris nuvela „The Celebrated Jumping Frog of Calaveras County / Broasca săltăreaţă din ţinutul Calaveras”, care era de fapt o colecţie de povestioare auzite de autor la ceas de seară, într-o tavernă din Angels Camp, în apropiere de Los Angeles.

După 32 de ani de la publicarea nuvelei, Ţinutul Calaveras a figurat pe lista participanţilor la Târgul Internaţional din Chicago, unde multe ţări şi regiuni prezentau animale, vinuri, produse agricole, preparate culinare tradiţionale, invenţii. În vederea selecţionării reprezentanţilor Ţinutului Calaveras la acest eveniment a fost organizat primul târg al regiunii cu pricina. Locuitorii regiunii trăiau din minerit, activitate nu prea profitabilă, aşa că nici fondurilor destinate dezvoltării regiunii nu erau mari. Drumurile erau într-o stare jalnică, iar locuinţele modeste. Vremea a trecut şi, în 1925, în Ţinutul Calaveras au venit în vizită oficială o serie de demnitari, printre care şi reverendul Brown. Acesta a amintit, într-un discurs, povestioara lui Mark Twain. Atunci, autorităţile locale au avut o revelaţie: organizarea unui concurs mai puţin obişnuit care să atragă turişti şi prin urmare fonduri pentru îmbunătăţirea condiţiei regiunii. Astfel, la 19 mai 1928 s-a ţinut primul Jumping Frog Jubilee, cu o participare neaşteptată: 15.000 de oameni. Festivităţile includeau spectacole de muzică country, demonstraţii culinare diverse, bâlciuri şi bineînţeles un concurs al broscuţelor. Primul câştigător a fost Pride of San Joaquin, antrenat de Louis Fisher of Stockton. Săritura broscuţei a fost de 3,6 metri.

În perioada 1920-1930, audienţa a crescut la 25 000 şi ulterior la 35 000 de spectatori. Concursul broscuţelor a fost încorporat într-un eveniment mai amplu, Târgul Ţinutului Calaveras. De atunci, în cea de-a treia săptămână a lunii mai, iubitorii de inedit participă an de an la Calaveras County Fair and Jumping Frog Jubilee. În ultimii ani, numărul concurenţilor, adică al broscuţelor, a fost de peste 2000. Acestea vin din întreaga lume, în ţările înscrise la concurs organizându-se în prealabil campionate naţionale. Dintre acestea, doar 50 participă la finală, evident după ce au trecut de selecţiuni drastice cum sunt optimile şi sferturile de finală. Marele Premiu, în valoare de 5 000 de dolari este adjudecat în Duminica ce încheie Festivalul, începând cu ora locală 16.00. Există un podium format din locurile 1, 2 şi 3, de pe care lipseşte, din păcate, şampania.

Regulile concursului sunt simple. Broscuţele trebuie să aibă aproximativ zece centimetri lumgime (4 incii), iar câştigătoare este desemnată cea care sare la cea mai mare distanţă, în trei hop-uri consecutive. Amfibienii sar pe rând, în vacarmul produs de susţinători, după se au fost puşi pe o frunză-start. Suporterii nu au voie să atingă broscuţa până ce aceasta nu a efectuat trei salturi. Recordul în materie a fost atins în 1986, de către Rosie the Ribeter, cu 21 de metri, 53 centimetri şi 4 milimetri. Câştigătorii din 2004 au fost For The Sign, antrenat de Sean Hooley din SUA, cu 21 de metri, Alex, antrenat de Mike Aubin, tot din SUA, cu un record personal de 19 metri, 8 centimetri şi 5 milimetri şi Shakit, antrenat Randy Mantagi din Italia, care a sărit cu doar 5 centimetri mai puţin decât câştigătorul locului 2. Concursul broscuţelor este cel care încununează câteva zile de distracţie pe cinste: concursuri de dresaj, expoziţii de animale, moto-cros, expoziţii de pietre preţioase şi flori de mină, partide de pescuit şi concursuri de frumuseţe. Toate acestea sub genericul Calaveras County Fair and Jumping Frog Jubilee

Taguri articol


12