Întreprinzătorii români, cei mai optimişti din Europa Centrală şi de Est

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Întreprinzătorii români, cei mai optimişti din Europa Centrală şi de Est

Economie 21 Octombrie 2009 / 00:00 294 accesări

Românii sînt cei mai optimişti din Europa Centrală şi de Est în privinţa efectelor crizei asupra afacerilor lor, în condiţiile în care 15% consideră că situaţia actuală are o influenţă pozitivă asupra firmelor, potrivit unui studiu comandat de grupul Erste şi realizat de IMAS Viena. Potrivit sondajului, 63% dintre români consideră că problemele economice actuale afectează propriile firme într-o anumită măsură, iar 7% cred că impactul este „puternic negativ”. Totuşi, 16% dintre români cred că criza nu are efecte asupra companiilor lor. Şi austriecii sînt optimişti în ceea ce priveşte efectele crizei asupra companiilor, dar doar 6% dintre respondenţi consideră că situaţia economică influenţează pozitiv propriile afaceri, în timp ce 33% cred că nu există o schimbare asupra firmelor. Cei mai pesimişti din regiune sînt ucrainenii, în condiţiile în care 86% dintre participanţii la sondaj cred că problemele economice actuale au o influenţă negativă asupra companiilor lor, iar 20% dintre aceştia au arătat că influenţa este „puternic negativă”. Pesimismul domină şi în Ungaria, unde 82% dintre persoanele intervievate au arătat că criza le-a afectat afacerile şi doar 8% au spus că nu a avut nici o influenţă. Studiul, realizat în perioada martie-iulie şi intitulat „Activitatea bancară pe segmentul IMM-urilor în Europa Centrală şi de Est”, arată că majoritatea clienţilor IMM din întreaga regiune se aşteaptă la efecte negative asupra propriei afaceri şi se declară îngrijoraţi. Directorul executiv al Direcţiei pentru IMM-uri din cadrul Băncii Comerciale Române (BCR), Mariela Bîtlan, a declarat, ieri, că în mod clar IMM-urile au crescut foarte mult în ultimii ani, dar au fost nevoite să întreprindă o serie de măsuri de ajustare a activităţii şi costurilor pentru a pune bazele unei creşteri sustenabile. „Acest sector (al IMM-urilor - n.r.) are un potenţial de creştere foarte mare. Sîntem încă la început”, a afirmat oficialul BCR, care a precizat că densitatea IMM-urilor este în România de circa 20 de firme la 1.000 de locuitori, comparativ cu media Uniunii Europene de 50 de firme. Totuşi, ea consideră că este foarte dificil de estimat măsura în care s-a „văzut toată puterea crizei”, dar a arătat că firmele care au luat măsuri de reducere a anumitor costuri, au reuşit să-şi conserve profitabilitatea la un nivel acceptabil şi să genereze un cash-flow (diferenţa dintre încasările curente şi plăţile curente ale unei firme - n.r.) pot să-şi revină „foarte repede”, în condiţiile în care sînt încă atractive pentru finanţare şi investiţii. „Cu siguranţă depinde foarte mult de sectorul în care activează aceste IMM-uri şi de partenerii cu care lucrează, dar cred că, în special, cele din producţie vor începe să-şi revină mai repede”, a spus Bîtlan.

Taguri articol


12