La mai puţin de patru luni înainte de integrarea în UE, instituţiile publice din Constanţa nu dispun de dotările specifice care să permită accesul în clădire al persoanelor cu handicap locomotor. Interesant este că aceleaşi instituţii se mîndresc cu implementarea directivelor europene pe diferite sectoare de activitate, organizează seminarii în care dezbat normele europene, îi susţin pe reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), însă faptic nu se vede nimic. Inspectoratul în Stat de Construcţii (ISC) a efectuat mai multe controale tematice în acest sens şi a dat şi termene de remediere a acestor deficienţe. Potrivit directorului ISC, Nicolae Ciocănel, multe dintre instituţiile publice constănţene ori nu au rampe de acces pentru cetăţenii care se deplasează numai cu ajutorul cărucioarelor, ori le au, dar sînt inaccesibile acestora. Astfel, sediul Prefecturii este dotat cu o rampă la intrare, însă acesteia îi lipseşte bara de sprijin. Odată intrată în clădire, persoana aflată în cărucior se va lovi de a doua rampă, mult prea abruptă pentru a fi urcată. Aceeaşi situaţie o întîlnim la sediul de pe str. Nicolae Iorga al Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa, spune purtătorul de cuvînt al ISC, Radu Damian. De asemenea, conducerea Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie a fost somată din cauză că nu existau indicatoare rutiere specifice în parcarea din faţa instituţiei, în timp ce la Inspectoratul Şcolar Judeţean invalizii trebuie duşi în braţe pentru a putea ajunge în incinta instituţiei.
Există o explicaţie...
Referitor la problema accesului persoanelor cu probleme locomotorii în sediul Prefecturii, purtătorul de cuvînt al instituţiei, Corina Cuşa, a justificat lipsa dotării prin existenţa unui proiect. „Avem un plan de reabilitare a faţadei instituţiei şi din această cauză nu am rezolvat încă problema rampei de acces, program care include şi reabilitarea parterului. Proiectul e finalizat şi în cel mai scurt timp vor începe şi lucrările de execuţie, moment în care vom reabilita şi rampele de acces pentru scaunele cu rotile”, a declarat Cuşa. Cu o declaraţie parcă trasă la indigo a replicat şi directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Marius Enescu. „Cei de la ISC au făcut un control şi chiar ne-au aplicat o amendă pentru această problemă. Pentru sediul din str. Nicolae Iorga avem deja un proiect care urmează să intre în execuţie. Lucrările au fost întîrziate pentru că tot pe acolo trece şi conducta de gaz şi a trebuit să o facem mai întîi pe aceasta”, a spus dr. Enescu.
Unii n-au deloc, iar alţii fac excese
Pe lîngă rampele realizate aiurea şi lipsa lifturilor adaptate persoanelor cu probleme de locomoţie, nici uşile de la intrarea în aceste instituţii nu sînt corespunzătoare. Potrivit specialiştilor în construcţii, acestea sînt mult prea înguste pentru a permite accesul scaunelor cu rotile. La polul opus, spre surprinderea inspectorilor ISC, există şi instituţii care au rampe de acces din marmură. „Estetic sînt grozave, dar aici e vorba de utilitate. Marmura este un material fără aderenţă, iar dacă unghiul nu este respectat, invalidul riscă să nu urce sau, odată ajuns aproape de capătul superior al rampei, să alunece”, a precizat Radu Damian. Totodată, nici acestea nu au balustrade pe care să se poată sprijini cei care urcă pe rampe şi nici grupuri sanitare speciale pentru persoanele cu handicap locomotor. Reprezentanţii ISC mai spun că, în urma controalelor, majoritatea şefilor serviciilor deconcentrate au invocat lipsa fondurilor pentru dotarea clădirilor, aşa cum prevede legea.