Programul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) „Învăţăm să patinăm” a continuat şi în weekend-ul ce tocmai a trecut iar aprox. 1.000 de elevi din cinci unităţi administrative din judeţ au avut posibilitatea să patineze gratuit pe unul din cele două patinoare din oraş. În cele două zile libere au fost programaţi elevi din unităţile administrativ-teritoriale Mihail Kogălniceanu, Hârşova, Cuza Vodă, Mangalia şi Cernavodă, care s-au dat aprox. o oră cu cu patinele pe gheaţă. Programul CJC este destinat celor aprox. 15.000 de elevi din mediul rural care au posibilităţi limitate, mulţi dintre ei văzând pentru prima dată oraşul Constanţa. Vizitele gratuite la patinoar au demarat încă de anul trecut, în vacanţa de iarnă, când copiii au putut veni la cele două patinoare din Constanţa fără a le fi perturbate orele de curs. „N-am mai mers pe patine, e prima mea experienţă, dar sper să mă descurc. Deşi cred că voi mai cădea pentru că nu este uşor să patinezi. Mai întâi voi apela la colegii mai experimentaţi să pot învăţa, apoi voi încerca să merg singur pe patine”, a declarat Valentin Hristu, elev în clasa a X-a la Grupul Şcolar Industrial Cernavodă. Alături de elevi sunt, ca de obicei, profesorii supraveghetori pentru ca vizita la patinoar să se deruleze fără incidente. „E ultima serie de copii de la Cernavodă. Am reuşit să aducem la patinoar aprox. 800 de elevi de la toate unităţile de învăţământ din Cernavodă. Noi salutăm iniţiativa CJC şi interesul pe care îl acordă comunitatea locală, în special primarul Mariana Mircea, care a înţeles importanţa şi necesitatea acestei acţiuni de anvergură. Este foarte utilă acţiunea şi reprezintă un alt mod de a face educaţie fizică în şcoli. Am încercat şi cred că am reuşit să aducem alţi copii din oraş pentru că este firesc ca toţi să beneficieze de această şansă de a merge la patinoar. În plus, toate şcolile au participat la acest program, a declarat Adriana Gheorghe, profesor de educaţie fizică la Grupul Şcolar Industrial Cernavodă. Organizatorii programului CJC susţin că acţiunea va continua şi în următoarele două weekend-uri, până pe 27 februarie. Pe patinoarul din incinta parcului de la Primărie sunt programate serii de câte 50 de copii, iar pe patinoarul de la Palatul Copiilor vin serii de câte 200 de copii, aşa încât, în medie, acest program va garanta vizita a 500 de copii pe zi.