ŞCOLI MODERNE. Cei aprox. 2.000 de copii din satele care aparţin de comuna Cobadin se pot considera cei mai norocoşi din mediul rural pentru că, dacă lucrările la unităţile şcolare rămase nefinalizate de administraţia locală vor continua conform planului, la începutul anului şcolar 2010 - 2011, toţi vor păşi în şcoli şi grădiniţe modernizate şi dotate la standarde europene. Primarul comunei, Cristian Telehoi, a declarat că reabilitarea tuturor unităţilor de învăţământ a fost principalul obiectiv pe care şi l-a propus încă de la începutul mandatului şi a reuşit până în prezent în proporţie de 80%. Singura unitate şcolară rămasă nereabilitată este Grădiniţa din Viişoara însă, obiectivul a fost dat în administrarea Consiliul Judeţean Constanţa (CJC), iar în urmă cu doar câteva zile au şi demarat lucrări de modernizare. Restul unităţilor din comună: Grupul Şcolar Cobadin, Grădiniţa şi Şcolile Română, Tătară şi Germană din Cobadin şi Grădiniţa din Conacu sunt modernizate şi dotate la standarde europene cu bani atât de la CJC, de la bugetul local, cât şi guvernamentali. Telehoi consideră că numărul unităţilor şcolare din comună este insuficient şi a demarat deja construcţia unei şcoli noi şi a unei grădiniţe la Negreşti. „La cele două noi unităţi de învăţământ s-au turnat deja fundaţiile şi sper ca, până în primăvară, cele două unităţi să fie gata. Însă lucrările se vor derula în funcţie de cum va evolua vremea. La Negreşti, vrem să construim o clădire cu două săli de curs pentru elevi şi una pentru preşcolari iar proiectul va avea o valoare de aprox. 450 de mii de lei”, a declarat edilul-şef din Cobadin.
INVESTIŢII. Odată cu lucrările de reablitare a grădiniţei din Viişoara, au demarat şi modernizări la două cămine culturale, cel din Viişoara şi cel din Negreşti, după ce şi aceste obiective au fost date în administrarea CJC. „Întâi am primit acceptul Consiliului Local pentru a putea da în administrarea CJC trei obiective din comună, după care a fost semnat un protocol cu CJC şi au demarat procedurile pentru continuarea investiţiilor”, a declarat primarul din Cobadin. Grupul Şcolar Cobadin, modernizat complet încă din primăvară, a fost o investiţie suportată cu bani de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi Banca Europeană pentru Investiţii, valoarea totală fiind de 130 de mii de lei. În schimb, echiparea şi montarea centralei termice aferente unităţii şcolare a costat administraţia locală din fonduri proprii, cu o contribuţie a unor investitori belgieni, de aprox. 200 de mii de lei. La Şcoala Română şi la Grădiniţa din Cobadin, modernizarea interiorului, exteriorului şi dotarea cu mobilier nou s-a făcut cu bani de la bugetul local şi de la CJC. „Sper ca la primăvară toate unităţile de învăţământ să fie reabilitate iar noile construcţii să fie finalizate, însă totul depinde de cum va evolua vremea. Îmi doresc ca toţi copiii să înceapă anul şcolar 2010-2011 în clădiri moderne. Mi-am propus ca, după finalizarea tuturor lucrărilor la şcoli, să demarez alte proiecte de alimentare cu apă şi canalizare în Cobadin şi în restul satelor”, a declarat Telehoi.