Potrivit ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, învăţământul obligatoriu ar trebui să înceapă de la vârsta de cinci ani. Astfel, cel mai târziu din 2015, părinţii ar putea fi obligaţi să-şi înscrie copiii direct în grupa mare preşcolară, încă de când aceştia împlinesc cinci ani. Propunerea mai are nevoie de aprobarea Parlamentului. „Voi merge în Parlament, dar nu acum, trebuie să vedem momentul potrivit în care să cer modificarea momentului în care copiii sunt obligaţi să meargă la şcoală. Am avut şapte ani, am coborât la şase ani. Sunt state europene care au obligativitatea de a merge, nu la şcoală, ci la grădiniţă, de la patru ani. Probabil că noi, într-un an, maxim doi, ar trebui să ne ducem în Parlament şi să spunem este obligatoriu să fii la grădiniţă la cinci ani şi să participi la grupa mare, după care să intri în clasa pregătitoare”, a spus Remus Pricopie, ministrul Educaţiei, într-o emisiune televizată. În momentul de faţă, învăţământul obligatoriu începe de la şase ani, cu clasa pregătitoare.