Mai este încă o săptămână de vacanţă pentru elevii din învăţământul preuniversitar. Din acest motiv, programul Consiliului Judeţean Constanţa „Învăţăm să patinăm” continuă să se deruleze în fiecare zi până pe 15 ianuarie inclusiv, ultima zi de vacanţă a elevilor. Ziua de ieri a ...
Reprezentanţii celor trei sindicate semnificative din învăţământul preuniversitar românesc - Federaţia „Spiru Haret”, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) – se vor întâlni, săptămâna viitoare, pentru a stabili calendarul ...
Unităţile de învăţământ liceal care au avut un procent de promovabilitate scăzut la examenul de bacalaureat din 2011 vor avea mai puţine clase a IX-a, potrivit metodologiei Ministerului Educaţiei privind cifra de şcolarizare în anul de învăţământ 2012-2013. Astfel, liceele cu promovabilitate sub 15% ...
Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământului (FSLI) au reclamat faptul că prevederile legii Educaţiei au fost, din nou, încălcate, prin actele normative care reglementează o serie de măsuri financiare în domeniul bugetar. „Nu se vor mai acorda cupoanele sociale pentru creşă ...
CENTRALIZARE Guvernul condus de Emil Boc a mai bătut un cui în coşciugul democraţiei din România, fiind din ce în ce mai aproape de a-şi duce la bun sfârşit planul de reinstaurare a dictaturii. Cei care vorbeau şi vorbesc chiar şi acum despre descentralizare fac tot ce le stă în putinţă să centralizeze ...
Consilierii locali constănţeni se vor întâlni astăzi, cu începere de la ora 12.00, la hotel Malibu din staţiunea Mamaia, pentru ultima şedinţă a Consiliului Local Municipal din acest an. Pe ordinea de zi vor fi 23 de puncte la care se pot adăuga cele aflate pe ordinea suplimentară. Potrivit convocatorului ...
Consilierii locali din Medgidia, întruniţi, luni seara, în cadrul unei şedinţe ordinare, au adoptat 14 hotărâri, iniţiate de primarul Marian Iordache. La primele puncte s-a aprobat „rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Medgidia, pe anul 2011”, respectiv ...
Sindicaliştii din învăţământul preuniversitar au continuat protestele în faţa sediului Ministerului Educaţiei. „Am protestat şi vineri în faţa sediului Ministerului Educaţiei, însă niciun reprezentat al instituţiei nu a stat de vorbă cu noi. Ministrul Daniel Funeriu, cu atât mai puţin. Am ...
Tinerilor absolvenţi care doresc să înceapă o carieră în învăţământul preuniversitar, Ministerul Educaţiei le-a pregătit o surpriză: modificarea obţinerii definitivatului în învăţământ. Dacă până acum absolvenţii îşi susţineau definitivatul în cadrul unei universităţi acreditate, la ...
Senatorii au aprobat o propunere legislativă care reglementează organizarea de cabinete medicale şi stomatologice în unităţi de învăţământ public sau privat, aşa cum era odată. În favoarea propunerii legislative privind medicina şcolară, iniţiată de un grup de senatori PNL, PDL, UDMR şi ...
După o vară liniştită, în care protestele au devenit doar o simplă amintire, odată cu apropierea iernii, sindicaliştii au ieşit din nou în stradă. Aproape cinci sute de pensionari au protestat, ieri, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de decizia Guvernului de-a îngheţa pensiile şi în 2012. Protestul a ...
SE MODIFICĂ PE ICI, PE COLO, PRIN PĂRŢILE ESENŢIALE Liderii coaliţiei au convenit să modifice din nou ordonanţa privind fondurile autorităţilor locale. Nu vă gândiţi că s-a decis să se renunţe la noile tăieri ale fondurilor destinate autorităţilor locale. Doar şi-au dat seama guvernanţii că pot ...
Umiliţi de politica dusă de actuala guvernare, înfometaţi de măsurile de austeritate care afectează din ce în ce mai mult veniturile clasei mijlocii şi pe cele ale persoanelor defavorizate, cadrele didactice din România sunt hotărâte să lupte împotriva deciziilor abuzive ale Ministerului Educaţiei ...
Perseverenţa profesorilor din învăţământul preuniversitar românesc nu reuşeşte să învingă lipsa de interes de care dau dovadă reprezentanţii Ministerului Educaţiei, în frunte cu ministrul de resort, Daniel Funeriu. Sute de sindicalişti din cadrul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ ...
BOC NE CONFISCĂ BUGETUL Noile măsuri pedeliste, ce aduc un nou val de sărăcire a bugetelor locale prin proiectul de modificare a Legii nr. 273/2006, sunt criticate şi de conducerile administraţiilor locale din Constanţa, văduvite, în ultimii ani, de sume importante de bani. Într-un comunicat de presă ...
EXECUTORII PORTOCALII Guvernul a devenit un fel de călău pentru români. Nu mai ştie să facă altceva decât să taie şi iar să taie. Ba salariile bugetarilor, ba fondurile primăriilor, ba subvenţiile pentru încălzire şi nu în ultimul rând indemnizaţiile persoanelor care depind de ajutorul de la stat. Cu ...