DEPOLITIZARE ÎN EDUCAŢIE. Într-un sistem educaţional ultra politizat, Uniunea Social Liberală a lansat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, propria viziune pentru Educaţie, care presupune, în primul rând, depolitizarea sistemului educaţional. La prezentarea programului au participat preşedintele PNL, Crin ...
Peste 21.500 de elevi şi studenţi vor primi cupoane valorice de 200 de euro, pe care să le folosească la cumpărarea unui computer, au anunţat, vineri, reprezentanţii Ministerului Educaţiei. Ministerul a aprobat cererile tuturor solicitanţilor eligibili - 21.447 din învăţământul preuniversitar şi 112 ...
Grădiniţa „Albatros” din Năvodari a fost închisă pentru dezinfecţie, după ce mai mulţi copii au fost depistaţi cu scarlatină. Directorul unităţii de învăţământ, Miana Dumitrescu, a anunţat incidentul atât la Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Constanţa, cât şi la ...
Pentru profesorii şi elevii Liceului Teoretic „Decebal” Constanţa, anul şcolar 2010-2011 marchează un moment important în istoria acestei instituţii de învăţământ: împlinirea a patru decenii de existenţă. Evenimentul va fi marcat începând de mâine şi până pe 27 mai printr-o serie de ...
Numai în primele patru luni ale acestui an, angajaţii din sistemul bugetar au câştigat în instanţă drepturi salariale neplătite de 530 milioane lei. Din păcate, Executivul a decis să ignore deciziile instanţelor, drepturile salariale oprite în mod abuziv bugetarilor neprivilegiaţi (adică cei care nu ...
Sute de elevi şi părinţi au luat cu asalt, vineri, Pavilionul Expoziţional de la intrarea în staţiunea Mamaia, pentru a consulta oferta educaţională pusă la dispoziţie de unităţile de învăţământ din municipul Constanţa şi nu numai, în cadrul Târgului Ofertelor Educaţionale. Manifestarea este ...
Pavilionul Expoziţional din Mamaia găzduieşte, de astăzi şi până pe 22 mai, Târgul Ofertelor Educaţionale, ediţia 2011, adresat tinerilor absolvenţi, în scopul informării corecte a acestora. „Manifestarea este organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, cu sprijinul deosebit al ...
Bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a fost suplimentat cu 10 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară prevăzut în bugetul de stat pentru anul 2011, pentru plata arieratelor înregistrate de unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. De asemenea, din această sumă ...
Liceul Teoretic „Ovidius” Constanţa găzduieşte a treia ediţie a Simpozionului Internaţional Responsabilitate Publică în Educaţie adresat cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, elevilor, studenţilor părinţilor, personalului din administraţiile locale şi ...
Preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Constanţa, Victor Manea, a anunţat, într-un comunicat de presă că, la nivelul Comisiei de Educaţie şi Învăţământ a PNL Constanţa, au fost stabilite, la sfârşitul săptămânii trecute, priorităţile şi au fost desemnate persoanele responsabile pe fiecare ...
Elevii din învăţământul preuniversitar se pregătesc pentru reînceperea cursurilor, astăzi fiind ultima zi de vacanţă. Joi, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a semnat un ordin prin care a prelungit vacanţa de Paşte până pe 26 aprilie, inclusiv. Motivele care au dus la prelungirea vacanţei sunt ...
Vacanţa de Paşte pentru elevi se prelungeşte cu o zi şi va dura până la 26 aprilie, potrivit unui ordin semnat ieri de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Motivele care au dus la prelungirea vacanţei sunt legate, potrivit reprezentanţii ministerului, de „concomitenţa Sărbătorilor Pascale în lumea ...
600 de lei pe lună, atât va primi, conform Legii privind încadrarea şi salarizarea în 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, un profesor din preuniversitar cu studii de nivel liceal, fără pregătire de specialitate şi până în doi ani vechime. Salariul de încadrare poate ...
Una dintre priorităţile Ministerului Educaţiei o constituie autorizarea sanitară a tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar, potrivit Strategiei fiscale a Guvernului. Din analiza datelor investiţionale la nivel local, rezultă că majoritatea obiectivelor şi în primul rând cele amplasate în zone ...
A 13-A ASUMARE. Guvernul a înregistrat, ieri, a 13-a asumare în Parlament. Spre ghinionul dascălilor, cea de-a 13-a asumare în faţa Parlamentului a lui Boc şi compania este tocmai pe legea privind plafonarea salariilor din învăţământ în anul 2011. La pachet cu salarizarea profesorilor, Executivul şi-a mai ...
În încercarea de a-şi atrage simpatia celor pe care i-a năpăstuit până acum, lăsându-i muritori de foame, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că „salariile cadrelor didactice ar trebui să fie mai mari”, dar „România nu-şi permite acum aceste măriri salariale extinse la ...