Încercările fostului rector al Universităţii „Ovidius“, prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure, de a scăpa din arestul Poliţiei, unde a ajuns la sfârşitul lunii iulie, pentru luare de mită, au fost sortite eşecului. Săptămâna trecută, Tribunalul Ilfov i-a respins cererea de eliberare ...
Fostul rector al Universităţii „Ovidius“, prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure, acuzat de luare de mită, rămâne în arest. Decizia a fost luată, ieri, de magistraţii Tribunalului Ilfov. Iniţial, Epure a cerut eliberarea provizorie sub control judiciar la Tribunalul Bucureşti, însă procurorul ...
78% dintre francezi sunt împotriva portului vălului islamic în sălile de curs la universităţi, potrivit unui sondaj Ifop realizat pentru „Le Figaro” şi publicat în ediţia de vineri a cotidianului. Un raport redactat de un comitet consultativ, Înaltul Consiliu pentru Integrare, dat publicităţii ...
O Hotărâre de Guvern publicată, zilele trecute, în „Monitorul Oficial“ arată că în Ministerul Educaţiei şi unităţile subordonate a fost micşorat numărul de posturi cu 233, cea mai importantă reducere (cu 163 de posturi) fiind la unităţile finanţate integral de la bugetul de stat ...
Integrarea absolvenţilor pe piaţa muncii este tot mai susţinută de statul român, acesta acordând subvenţii agenţilor economici pentru fiecare tânăr recrutat, în funcţie de instituţia de învăţământ pe care a terminat-o. Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei ...
Fostul rector al Universităţii „Ovidius“, prof. univ. Dănuţ Tiberius Epure, rămâne în arest. Decizia a fost luată, ieri, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. În schimb, judecătorii au admis recursul lui Stere Tala, complicele lui Epure, şi au decis ca acesta să fie cercetat în ...
Extremistul de dreapta norvegian Anders Behring Breivik, care dorea să studieze ştiinţele politice la Universitatea din Oslo, a fost respins pentru că nu are calificările necesare, a decis instituţia de învăţământ superior. „Concluzia este că nu a fost considerat suficient de calificat pentru a urma ...
În fiecare an, mii de absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ îngroaşă rândul şomerilor, mai ales cei care nu au promovat examenul de Bacalaureat şi nu îşi pot continua studiile. Până la sfârşitul lunii iulie, 503 tineri proaspăt ieşiţi de pe băncile liceelor şi universităţilor au fost ...
Senatul Universităţii „Ovidius” Constanţa (UOC) s-a reunit, ieri, în şedinţă extraordinară, dat fiind faptul că rectorul Universităţii, prof. univ. Tiberius Epure, este arestat preventiv, fiind acuzat de comiterea a trei infracţiuni de luare de mită, astfel că unitatea de învăţământ a ...
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a semnat, ieri, primele contracte vizând 125 de proiecte de cercetare în valoare de 480 de milioane de lei, care vor permite crearea a aproape 600 de locuri noi de muncă, beneficiarii fiind exclusiv întreprinderi, a declarat, ieri, ministrul delegat pentru Învăţământ ...
Caz fără precedent la Constanţa! Rectorul Universităţii „Ovidius”, cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ din Constanţa, a fost reţinut pentru luare de mită. Ampla acţiune efectuată ieri la Constanţa, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bucureşti, l-a ...
Duminică s-a încheiat înscrierea pentru intrarea la facultăţile Universităţii „Ovidius” Constanţa care au desfăşurat concurs pe bază de dosare şi s-au finalizat probele (scrise, orale, practice) la facultăţile care au desfăşurat concurs pe bază de teste. Nu mai puţin de 5.640 de elevi ...
La sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ (ANMB) a avut loc, sâmbăta trecută, festivitatea de absolvire a promoţiei „Aurel Vlaicu 100“ de ofiţeri ingineri militari şi civili, precum şi de maiştri militari de marină. La ceremonie au luat parte 189 de absolvenţi ai Facultăţii ...
La sediul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân“ va avea loc, sâmbătă, festivitatea dedicată absolvirii promoţiei „Aurel Vlaicu 100“ de ofiţeri ingineri militari şi civili, precum şi de maiştri militari de marină. La ceremonie vor lua parte 189 de absolvenţi ai Facultăţii de ...
Emoţiile plutesc în aer la înscrierile la facultate. În ultimele zile, zeci de elevi au luat cu asalt secretariatele facultăţilor de stat în speranţa că vor deveni studenţi. Fie că au medii mai mari sau mai mici, toţi vor să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ superior de stat pentru că ...
Universitatea „Ovidius” din Constanţa (UOC) găzduieşte, timp de două zile (vineri şi sâmbătă), Consiliul Naţional al Rectorilor din România (CNRR), întrunit pentru alegerea membrilor Biroului Permanet. Vineri, evenimentul, organizat în Sala Senatului a universităţii, a fost deschis de ...