Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Agenţia Spaţială Română şi Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice sunt printre instituţiile de cercetare ştiinţifică care au trecut în subordonarea, coordonarea sau autoritatea Ministerului Educaţiei după intrarea în vigoare a HG privind organizarea MEN ...
RUSIA Tragedie la psihiatrie Un incendiu a izbucnit vineri într-un spital psihiatric din regiunea Moscovei şi s-a soldat cu 38 de morţi, o dramă care se înscrie într-un lung şir de incendii soldate cu victime, în ultimii ani. Clădirea, una dintre cele patru ce fac parte din Spitalul Psihiatric 14, situat ...
Colaboratori ai Universităţii Princeton au reuşit să afle, în urma unui experiment desfăşurat pe oameni şi pe şobolani, în ce etapă creierul face o greşeală atunci când are de luat o decizie. Pentru luarea oricărei decizii este nevoie de informaţie şi cu cât aceasta este mai complicată, cu atât ...
Consorţiul \"Universitaria\", care reuneşte cele mai importante cinci universităţi din România, cere Ministerului Educaţiei ca alocarea fondurilor pentru instituţiile de învăţământ superior să se facă în funcţie de calitatea şi de importanţa acestora. Rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) din ...
Centrului Militar Zonal (CMZ) Constanţa desfăşoară activităţi de recrutare a candidaţilor pentru instituţiile militare de învăţământ superior, postliceal şi liceal în baza prevederilor „Planului de şcolarizare în instituţiile militare de învăţământ în anul de învăţământ 2013 – ...
Rectorul Universităţii „Ovidius” Constanţa, prof. univ. dr. Tiberius Epure a semnat, ieri, cu reprezentantul Ambasadei Portugaliei la Bucureşti, Ricardo Pracana, un acord de prelungire pentru o perioadă de trei ani universitari a Protocolului de Cooperare prin care a fost înfiinţat, în 2008 ...
Instituţiile de învăţământ superior din România produc aproape 2.500 de specialişti IT&C pe an. Preluaţi încă din facultate de firmele de profil, mulţi renunţă la meserie după ce muncesc 3 - 4 ani din cauza regimului de lucru solicitant, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Tudor ...
Liceeni din anii terminali, dar nu numai, au luat cu asalt, ieri, Campusul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, pentru a se interesa cu privire la oferta instituţiei pentru noul an universitar 2013-2014. Până pe 7 aprilie, cele 16 facultăţi din cadrul instituţiei de învăţământ superior ...
Exodul medicilor din România este arhicunoscut. Semnale de alarmă au tot venit în ultimii ani, însă autorităţile nu au mişcat un deget. Reprezentanţii medicilor îşi pun mari speranţe în actuala guvernare, încercând, din nou, să prezinte situaţia tragică în care a ajuns sectorul sanitar, în ceea ce ...
Studenţii Universităţii „Ovidius” Constanţa care au participat, în perioada 21 - 25 martie, la cea de-a VII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică a Studenţilor din Sud-Estul Europei (SEEMOUS), găzduită de University of Athens (Universitatea din Atena) - Grecia, s-au întors ...
De mai bine de 2000 de ani, literatura universală se raportează la un etalon peren: opera unuia dintre cei mai mari poeţi ai lumii, Publius Ovidius Naso, născut la Sulmo (Sulmona, în Italia), pe 20 martie 43 î. Hr. şi exilat la Tomis, în anul 8. d. Hr., unde şi-a dat ultima suflare, în anul 17 d. Hr. (după ...
Adunarea Generală a ONU a proclamat pentru data de 20 martie Ziua Internaţională a Fericirii, prin rezoluţia 66/281 din 12 iulie 2012. Anul acesta a fost marcată pentru prima dată. ”Căutarea fericirii este unul dintre obiectivele fundamentale ale fiinţei umane”, a subliniat Adunarea ONU în ...
Universitatea „Ovidius” din Constanţa a găzduit, recent, conferinţa „Dobrogea 2013”, organizată de Facultatea de Construcţii din cadrul instituţiei de învăţământ superior şi MiTek Industries Group - România (lider mondial în furnizarea de maşini, echipamente şi linii de ...
O delegaţie a Universităţii Kastamonu din Turcia, condusă de rectorul instituţiei de învăţământ, prof.dr. Seyit Aydin, a vizitat, vineri, Universitatea ”Andrei Şaguna” din Constanţa. Scopul vizitei l-a constituit semnarea Acordului de cooperare pe linie academică şi ştiinţifică ...
Universitatea „Andrei Şaguna” şi Consulatul General al Republicii Populare Chineze la Constanţa organizează astăzi, în holul instituţiei de învăţământ superior, vernisajul expoziţiei de fotografie „Pe aripile culturii Chineze”. „Expoziţia îşi propune să prezinte ...
Noua conducere a Autorităţii Navale Române (ANR) este decisă să ia toate măsurile necesare pentru a elimina suspiciunile de fraudare a examenelor de obţinere a brevetului de navigator. „În prezent, brevetele şi certificatele emise de ţara noastră se află pe lista albă a statelor europene ...