Învăţământul, în grevă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Învăţământul, în grevă

Social 11 Martie 2010 / 00:00 513 accesări

Reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) au ajuns la concluzia că singura soluţie pe care o au pentru a se face auziţi este greva. După nenumărate discuţii cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei, care nu au dus la niciun rezultat, conducerea FSLI a hotărât organizarea de mitinguri, pichetări şi greve de avertisment în perioada 15 martie - 31 mai, protestele culminând cu greva generală înaintea finalizării anului şcolar. Liderul FSLI, Aurel Cornea, a precizat că, în perioada 11 martie - 30 aprilie, va fi făcut un referendum în rândul membrilor de sindicat de la FSLI pentru ca aceştia să se pronunţe asupra declanşării grevei generale din luna iunie. Sindicaliştii FSLI intenţionează să organizeze o grevă generală în prima parte a lunii iunie şi astfel să nu încheie situaţia şcolară, blocând anul şcolar. Totodată, Aurel Cornea a precizat că a vorbit deja şi cu reprezentanţii celorlalte federaţii sindicale din învăţământ, pentru a organiza împreună protestele, iar aceştia au fost de acord şi-şi coordoneze acţiunile de protest de la nivel central. Liderul FSLI a mai spus că sindicaliştii sunt nemulţumiţi că din septembrie vor fi disponibilizaţi aprox. 15.000 de angajaţi din învăţământ, de reducerea veniturilor prin aplicarea legii unice de salarizare de la 1 ianuarie 2010 şi de reducerea salariilor cu 15% din noiembrie - decembrie anul trecut. În funcţie de negocierile care vor avea loc în următoarele zile cu ministrul Educaţiei, sindicaliştii ar putea renunţa la anumite acţiuni de protest. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, ieri, că anunţurile sindicatelor, care susţin că din toamnă vor fi disponibilizaţi 30-35% din angajaţi, este fals. „Veţi avea chiar o surpriză, până în toamnă, când veţi vedea că numărul de 15.000 de posturi, repet, 15.000 de posturi, care ar putea fi desfiinţate în învăţământ, va fi mai mic. Este falsă informaţia potrivit căreia, 30-35% din salariaţi vor fi disponibilizaţi\", a spus ministrul Educaţiei. Şi studenţii au decis demararea acţiunilor de protest. Începând de luni, aprox. 70 de studenţi bucureşteni vor picheta sediul Ministerului Educaţiei, zilnic, de la ora 13.00, până când ministrul Educaţiei îi va primi pentru a discuta despre nemulţumirile lor, au anunţat reprezentanţii UNSR. Şi sindicaliştii de la „Cartel Alfa” au decis începerea protestelor. Potrivit liderului filialei constănţene a organizaţiei, Ion Caraignat, pe 17 martie, peste o mie de sindicalişti vor participa la un miting în faţa Prefecturii Constanţa.



12