Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI) au stabilit, în cadrul discuţiilor de ieri referitoare la Codul Educaţiei, ca studenţii înscrişi în programele de învăţămînt la distanţă să fie obligaţi să se prezinte la anumite cursuri şi nu doar la examene. „Învăţămîntul la distanţă se va numi „Învăţămînt la distanţă cu frecvenţă redusă”, pentru că, pe lîngă examene, studenţii vor fi obligaţi să vină la facultate şi în timpul anului. Noi ne gîndim că ei ar putea avea nişte întîlniri cu profesorii pentru a fi coordonaţi spre ceea ce trebuie să înveţe. Pînă acum, unii studenţi nici nu ştiau unde este facultatea la care erau înscrişi”, a explicat liderul Federaţiei „Alma Mater”, Anton Hadăr. Pe lîngă învăţămîntul la distanţă cu frecvenţă redusă, vor exista şi programele obişnuite de frecvenţă redusă, însă diferenţa dintre ele nu a fost încă stabilită. A fost însă stabilit ca învăţămîntul la distanţă să presupună un an în plus decît la zi. În afară de asta, studenţii la distanţă nu vor mai putea face doi ani într-unul singur, iar forma de învăţămînt va fi scrisă pe diplomă, după cum s-a mai stabilit la discuţiile reprezentanţilor ministerului cu cei ai sindicatelor. „În ceea ce priveşte avizele Agenţiei Române de Asigurarea Calităţii în Învăţămîntul Superior pentru regimul la distanţă, vor putea primi autorizare provizorie numai programele de studii care au funcţionat bine la zi şi au acreditare. Nu se va putea merge în paralel, cu autorizaţii provizorii şi la zi, şi la distanţă”, a mai spus Hadăr.
Examenul de licenţă se modifică
Sindicatele din învăţămîntul superior au propus ca examenul de licenţă să aibă două probe clare, indiferent de tipul universităţii sau specializarea acesteia. Prima probă va consta într-o „evaluare sumativă”, cu noţiuni de cultură generală. Cel mai probabil, această probă va fi scrisă. Cea de-a doua probă este lucrarea de licenţă, care va fi susţinută oral de către student. Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei din 2007, examenul de absolvire şi examenul de licenţă/diploma constau din una-două probe, stabilite de senatul universitar, şi anume: evaluarea cunoştintelor fundamentale şi de specialitate; prezentarea şi susţinerea lucrării de absolvire, lucrării de licenţă sau proiectului de diplomă. S-a mai propus ca olimpicii internaţionali să poată urma gratuit două facultăţi, nu doar una, ca pînă acum. La dezbateri au fost prezenţi, pe lîngă reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi cei ai sindicatelor cadrelor didactice, mai mulţi rectori şi prorectori de la universităţi de stat, dar şi particulare. Codul Educaţiei va fi dezbătut zilnic pînă cel mai tîrziu 14 august, urmînd ca, pe 1 septembrie să fie înaintat spre aprobare.