Învăţătoarea acuzată de proxenetism, la judecată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Învăţătoarea acuzată de proxenetism, la judecată

Eveniment 27 Decembrie 2012 / 00:00 941 accesări

Procurorii Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Constanţa au finalizat urmărirea penală şi au trimis în judecată 17 persoane acuzate de trafic de minori, proxenetism, pornografie infantilă prin sisteme informatice, act sexual cu minoră şi răspândirea de materiale obscene. Trei dintre acuzaţi, Costel Albescu, Mustafa Niazi şi Gabriel Rădulescu, au fost deferiţi justiţiei în stare de arest preventiv, iar ceilalţi 14 acuzaţi, printre care şi un fost cadru didactic, vor apărea în faţa instanţei în libertate. Potrivit rechizitoriului, gruparea de proxeneţi, condusă de Albescu, Niazi şi Rădulescu, a fost anihilată pe 23 octombrie, după ce oamenii legii au efectuat zece percheziţii domiciliare în Constanţa.

ADEMENITE CU MINCIUNI Conform procurorilor, din mai, membrii reţelei au recrutat mai multe tinere şi minore din localităţi constănţene, pe care le-au sechestrat în apartamente închiriate în Constanţa şi le-au obligat să se prostitueze. Suspecţii şi-au ademenit victimele cu promisiunea că le vor ajuta să lucreze ca recepţionere, cameriste sau baby-sitter. De găsirea clienţilor se ocupau liderii grupării care postau anunţuri în publicaţii online, în care ofereau aşa-zise servicii de masaj. Sumele importante de bani obţinute de victimele exploatate sexual intrau în buzunarele proxeneţilor. Cu toate că bănuiesc că numărul fetelor racolate a fost mai mare, doar două adolescente au acceptat să facă plângere împotriva proxeneţilor: Florica Daniela Ciobanu, de 13 ani, din Sinoe, şi Alexandra Leescu, de 17 ani, din Constanţa. Copila de 13 ani le-a declarat procurorilor că cea care a racolat-o şi a transformat-o în prostituată a fost Aurelia Mariana Grosu, de 23 ani, din localitatea Mihai Viteazu, la acea dată învăţătoare la clasa a II-a la Şcoala Gimnazială din Sinoe. La scurt timp de la demararea anchetei penale, profesoara a fost dată afară din învăţământ. „Rădulescu m-a violat şi m-a dezvirginat, apoi a apărut şi Mustafa, care m-a violat şi el. Zilnic veneau în apartament în jur de 20 de clienţi, cu care eu şi alte fete trebuia să întreţinem relaţii sexuale”, a povestit victima de 13 ani.



12