Învăţătorii nu sunt obligaţi să facă facultate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Învăţătorii nu sunt obligaţi să facă facultate

Social 19 Ianuarie 2013 / 00:00 661 accesări

Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că nimeni nu o să-i oblige pe învăţători şi educatori să facă studii superioare dacă nu doresc acest lucru. „Legea creează dreptul de a parcurge programul de licenţă. Dar dacă nu doresc, pot rămâne în sistem până la pensionare”, a declarat fostul ministru al Educaţiei, precizând că nu se pune problema ca educatorii care nu au studii superioare să fie înlocuiţi. Andronescu a mai spus că ea nu este de acord, în totalitate, cu prevederile ordonanţei aprobată în timpul mandatului său de ministru, prin care educatorii şi învăţătorii sunt obligaţi ca în următorii şase ani să facă o facultate, precizând că l-a aprobat doar pentru a corecta Legea Educaţiei, dată de Daniel Funeriu, în care respectivele cadre didactice nu erau cuprinse deloc, fiind în pericol de-a nu mai putea fi salarizate. „Am acceptat acest articol referitor la studiile superioare obligatorii pentru că ordonanţa nu este lege: aceasta vine în Parlament unde senatorii şi deputaţii au dreptul să o corecteze prin amendamente”, a arătat Ecaterina Andronescu. Ea a reamintit că în 2011, Daniel Funeriu a stabilit, în metodologia de aplicare a Educaţiei, că dacă cei care, în patru ani nu pot echivala studiile, pleacă din sistem, în timp ce ordonanţa stabileşte un termen de graţie de 6 ani. Fostul ministru Andronescu respinge, însă, ferm ideea unei echivalări a studiilor. „Legea Educaţiei încearcă, pentru învăţătorii şi educatorii care au doar studii liceale, dar care au o practică în sistem de un număr de ani, să echivaleze această practică cu diploma de licenţă. Acceptând o asemenea formulă nu am face decât să trimitem în derizoriu programele de licenţă pe care sistemul nostru de învăţământ le are”, a argumentat Andronescu.



12