Ministerul Sănătăţii (MS) va investi peste 5,3 milioane de euro, până în 2016, pentru achiziţia de medicamente anti-tuberculoză, aparatură şi echipamente de laborator de înaltă performanţă, dar şi în pregătirea a peste 600 de medici şi asistenţi medicali, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri norvegiene și care vizează controlul tuberculozei (TB) în România. MS a elaborat proiectul “Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei din România prin creşterea controlului tuberculozei”, care va fi implementat la nivelul reţelei naţionale de tuberculoză, fondurile fiind asigurate prin Mecanismul Financiar Norvegian. “Cei mai importanţi beneficiari ai proiectului sunt bolnavii cu tuberculoză. Peste 10.000 dintre aceştia vor beneficia de testare rapidă pentru tuberculoză multidrog rezistentă, iar 1.000 de bolnavi diagnosticaţi cu tuberculoză multidrog rezistentă vor beneficia de tratament integral de linia a 2-a. Vom implementa proiectul imediat ce Ministerul de Finanţe ne va transmite acordul pentru creditele de angajament”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.