Investigaţii privind fixarea preţurilor la cipuri

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Investigaţii privind fixarea preţurilor la cipuri

Monden 02 Noiembrie 2006 / 00:00 632 accesări

Comisia Europeană a efectuat un control la birourile din Germania ale grupului Samsung, cel mai mare producător de cipuri de memorie la nivel mondial, în cadrul unei investigaţii privind fixarea preţurilor cipurilor de tip SRAM. Executivul european a anunţat că a realizat controale la mai mulţi producători de cipuri SRAM cu activităţi în Germania, pe fondul suspiciunilor privind fixarea preţurilor în acest sector. Instituţia nu a oferit numele companiilor investigate. Şi autorităţile de reglementare din Statele Unite au iniţiat, la începutul lunii octombrie, o anchetă similară, în care sînt implicate Samsung, Cypress Semiconductor, Mitsubishi Electric şi Sony. Investigaţiile Comisiei Europene în domeniul cartelurilor durează mai multe luni. În cazul în care este stabilită vinovăţia companiilor anchetate, amenzile pot ajunge pînă la 10% din nivelul veniturilor.



12