Investiție de 13 milioane de euro într-un Centru de Radioterapie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Investiție de 13 milioane de euro într-un Centru de Radioterapie

Sănătate 18 Decembrie 2015 / 14:45 724 accesări

Un Centru de Radioterapie Oncologică la standarde europene va deveni funcțional la Suceava, după ce Spitalul Județean de Urgență (SJU) și reprezentantul firmei clujene care va realiza investiția au semnat contractul de concesionare a 1.000 de metri pătrați destinați construcției acestui Centru, a declarat managerul SJU Suceava, Vasile Râmbu, citat de Agerpres. Managerul a spus că investiția ce vizează realizarea și implementarea acestui proiect, în valoare de aproximativ 13 milioane de euro, urmează să se finalizeze până la sfârșitul anului viitor. Demersurile pentru înființarea unui astfel de centru la Suceava au fost începute, cu sprijinul Consiliului Județean (CJ), în urmă cu doi ani, avându-se în vedere creșterea incidenței bolilor oncologice în România, dar și în județ. Râmbu a spus că această investiție era necesară, în condițiile în care în regiunea Moldovei există un singur astfel de centru, la Iași, iar listele de așteptare foarte mari și timpul îndelungat pentru accesarea terapiei sunt în defavoarea pacientului. De asemenea, Centrul de Radioterapie de la Suceava vine în sprijinul pacienților și aparținătorilor acestora din județ, dar poate ajuta și bolnavi din Ucraina și Republica Moldova. Precizăm că și autoritățile din Constanța au în plan înființarea unui asemenea Centru de Radioterapie, lângă Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) ”Sf. Apostol Andrei”, iar odată cu înființarea Centrului de Cercetare Dezvoltare pentru Studiul Morfologie și Genetic în Patologia Malignă (tot situat lângă spital), Constanța să devină un pol de tratare și cercetare a bolilor oncologice.

Taguri articol


12