Primăria oraşului Hârşova a realizat deja 50% din lucrările de reabilitare la blocul P1, clădire identificată de Primărie ca fiind cu risc seismic ridicat. „În urma mai multor sesizări venite chiar de la locuitorii acestui bloc care are 60 de apartamente, am trimis o comisie care să analizeze problemele de acolo. Într-adevăr, clădirea era într-o stare avansată de degradare şi, la un cutremur de peste 6 grade pe scara Richter, blocul s-ar fi prăbuşit. Pentru că investiţia în reabilitare şi consolidare era destul de mare faţă de posibilităţile bugetului local, am solicitat spijinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. După mai multe adrese, solicitarea ne-a fost aprobată. În vara acestui am demarat lucrările de consolidare şi reabilitare care sunt 50% efectuate”, a declarat primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag. El mai spune că în contul constructorului s-a virat 60% din contravaloarea totală a lucrărilor.