Investiţii blocate în sudul litoralului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Investiţii blocate în sudul litoralului

Administrație 17 Martie 2010 / 00:00 707 accesări

Primarul Mihai Claudiu Tusac a declarat că a propus proiecte mari pentru modernizarea oraşului şi pentru dezvoltarea turismului în sudul litoralului. Tusac spune că, în schimb, consilierii PD-L, PNL, PC şi PRM au blocat realizarea acestora, prin amendamentele aduse proiectului de buget în cadrul şedinţei Consiliului Local din 11 martie 2010. „Avem sprijinul ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, sunt aşteptate deja fonduri europene pentru proiectele aflate în derulare, dar lipseşte ceva: voinţa unor consilieri de a face ceva constructiv pentru oraş şi locuitorii săi”, a spus primarul. El a adăugat că printre proiectele blocate de consilierii care doresc numai „binele” Mangaliei se numără cele cu finanţare europeană, dar care sunt pe cale de a fi pierdute. „În afara faptului că riscăm să pierdem aceste proiecte, vom plăti şi penalităţi pentru nerespectarea termenelor de execuţie, tot din banii cetăţenilor”, a spus Tusac. El a adăugat că una dintre ţintele sale este reabilitarea cordonului Saturn – Venus printr-un program PhareHARE, proiect care se află deja în execuţie. Prin decizia consilierilor opoziţiei de a tăia cofinanţarea la acest proiect, practic, se va pierde proiectul deja aflat în implementare, pentru că nu pot fi suportate cheltuielile neeligibile aprobate prin hotărâri ale Consiliului Local, conform graficului activităţilor prevăzute în contractul încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT). Primarul a adăugat că, în plus, Primăria va suporta şi celelalte cheltuieli legate de proiect. Edilul Mangaliei a mai spus că un alt proiect care va fi pierdut vizează reabilitarea şi ecologizarea lacurilor din zona Neptun, care are asistenţă financiară nerambursabilă. „Se va pierde proiectul pentru că valoarea totală aprobată prin HCL nr. 73 din 26.06.2008 trebuie să existe în buget obligatoriu, înainte de demararea procedurilor pentru achiziţia lucrărilor de execuţie, conform graficului activităţilor prevăzute în contractul încheiat cu MDRT”, a spus Tusac. Alte două proiecte sunt în imposibilitatea demarării etapei de proiectare deşi sunt aprobate de catre ministrul Turismului, Elena Udrea: construirea unui Aqua Parc şi a unui Western Parc. „Dacă s-ar putea realiza toate aceste proiecte, urmările ar fi extrem de benefice pentru locuitorii municipiului Mangalia: creşterea numărului locurilor de muncă, infrastructură nouă în oraş şi staţiuni. Din cauza încăpăţânării consilierilor PD-L, PNL, PC şi PRM de a pune piedici oricărui proiect care poartă semnătura Claudiu Tusac, tot municipiul Mangalia este blocat, iar cel mai mult au de suferit cetăţenii oraşului”, a spus primarul Mangaliei.



12