Investiții de aproape 220 milioane de lei pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Investiții de aproape 220 milioane de lei pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă

Administrație 21 Ianuarie 2021 / 14:53 711 accesări
Foto: Consiliul Județean Constanța

Foto: Consiliul Județean Constanța

Modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă și de colectare-tratare a apei uzate continuă, informează Consiliul Județean Constanța.

Patru noi contracte de lucrări, derulate în cadrul Proiectului Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constanța, au fost semnate astăzi, 20 ianuarie 2021, la sediul central al instituției.

Este cel mai reprezentativ proiect integrat din domeniul alimentării cu apă potabilă, al colectării și tratării apelor uzate, aflat în implementare la nivel național. Acesta vizează investiții pe raza a 6 județe: Constanța, Ialomița, Ilfov, Călărași, Dâmbovița și Brașov.

Investiția, în valoare de aproape 220 de milioane de lei, vizează creșterea calității vieții a peste 700 de mii de locuitori.

Prezent la semnarea contractelor, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai LUPU, a declarat:

“Mă interesează și urmăresc cu interes toate lucrările de investiții de dezvoltare a infrastructurii din județul Constanța. Aveți tot suportul Consiliului Județean Constanța, iar în mine aveți un partener de încredere pentru implementarea cu succes a acestor proiecte, atât de necesare județului nostru”.



12