Investiţii importante din împrumuturi, la Eforie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Investiţii importante din împrumuturi, la Eforie

Administrație 12 Iulie 2007 / 00:00 1555 accesări

Primarului oraşului Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu, a declarat că, la ultima şedinţă a Consiliului Local, a fost aprobat un proiect de hotărîre privind contractarea unui împrumut intern de peste nouă milioane de lei. Brăiloiu a precizat că împrumutul este necesar pentru finanţarea unor lucrări importante, dar şi pentru asigurarea dezvoltării turistice, care va avea ca efect creşterea bunăstării comunităţii. Investiţiile, care se vor face prin emiterea de obligaţiuni, vor viza, într-o primă fază, construcţia de noi străzi, dar şi reabilitarea tramei stradale din Eforie, precum şi alimentarea cu apă a două zone din localitatea Eforie Sud. “În vederea creşterii atractivităţii turistice a oraşului, vom achiziţiona mobilier urban, vor fi refăcute marcajele rutiere şi vor fi amplasate indicatoare pentru orientare, astfel încît turiştii să beneficieze de un confort cît mai ridicat. Tot pentru a pune în valoare potenţialul turistic se vor amenaja locuri de joacă pentru copii”, a declarat Ion Ovidiu Brăiloiu. De asemenea, în zona de nord a localităţii Eforie Nord se va amenaja o reţea de iluminat public şi alimentare cu energie electrică a consumatorilor casnici, iar în Eforie Sud se vor finaliza lucrările de recompartimentare şi îmbunătăţire a locuinţelor sociale de la fosta Fabrică de gheaţă. “400 de familii din Eforie Nord se plîng că locuinţele lor nu sînt racordate la reţeaua de energie electrică de mai bine de 10 ani. Cu sprijinul consilierilor locali, în perioada următoare, vom putea realiza acest lucru“, a mai spus Ovidiu Brăiloiu. Primarul a adăugat că resursele financiare ale oraşului, din taxe, impozite şi alte venituri clasice nu erau suficiente pentru realizarea acestor investiţii importante, astfel că singura posibilitate este acest împrumut public. Valoarea datoriei este mult sub limita de îndatorare prevăzută de lege, astfel că bugetul local nu va avea de suferit în următorii ani.



12