Investiţii în Port cu firme internaţionale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Investiţii în Port cu firme internaţionale

Politică 24 Iunie 2006 / 00:00 1375 accesări

Operatorul portuar "Convex" SA finalizează, anul acesta, unul dintre cele mai mari proiecte de investiţii derulate în Portul Constanţa. Proiectul are o valoare de 10,5 milioane euro. În primele şase luni ale anului au fost finalizate şi date în exploatare două instalaţii: cea de umectare a mărfurilor care produc pulberi în atmosferă - investiţie prevăzută şi în programul de conformare de mediu şi cea de mărire a capacităţii de expediere a mărfurilor prin asamblarea celei de a treia linii de transport a mărfurilor descărcate din barje. "Asamblarea acestei linii s-a făcut în Portul Constanţa-Sud Agigea, chiar vizavi de locul unde se va construi terminalul de barje", a declarat directorul societăţii "Convex" SA, Viorel Panait.

Luna viitoare, conducerea societăţii "Convex" SA va pune în funcţiune a treia linie de descărcare nave. "Este un transportor de circa 2,5 km lungime şi care presupune o investiţie de 5 milioane euro. Este primul utilaj achiziţionat printr-o licitaţie internaţională, celelalte cu care lucrăm fiind de fabricaţie autohtonă", a explicat Viorel Panait. El a adăugat că licitaţia a fost anunţată anul trecut în publicaţia internaţională "Financial Times". Proiectul a fost realizat în Cehia, de cei mai buni specialişti din Europa, iar echipamentele au fost livrate de firma "ZPMC - Europe" care deţine 72% din piaţa internaţională de macarale portuare. "Pentru asamblarea liniei am contractat echipele de muncitori ale TMUCB. Aceştia au început operaţiunea în iarna 2005 şi au lucrat după indicaţiile firmei producătoare. Avînd în vedere stadiul actual al lucrărilor, cel mai tîrziu luna viitoare o vom da în exploatare", a precizat directorul Convex. În prezent, operatorul portuar Convex are o rată de descărcare a navelor comparabilă cu cea din porturile europene, şi anume de 45.000 tone capacitate/zi, iar punerea în funcţiune a celui de al treilea transportor va mări acestă capacitate cu cel puţin 30%.

Taguri articol


12