Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) a investit, în 2010, peste 300.000 de lei pentru sprijinirea activităţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Constanţa, care au constat, printre altele, în repararea unor autovehicule de intervenţie şi echiparea motocicliştilor de la Brigada Poliţiei Rutiere. CJC, prin Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), are în derulare, pe parcursul acestui an, două programe pentru sprijinirea activităţilor IPJ care au constat în repararea a patru autovehicule Volkswagen Transporter ale Serviciului de Intervenţie Rapidă 112, a 37 de autoutilitare marca Logan de la Serviciul de Ordine Publică şi Brigada Rutieră, a 12 autoturisme Dacia Solenza la care este asigurată o cotă de motorină lunară de 150 de litri şi echiparea a 11 motociclişti din cadrul patrulelor de la Brigada de Poliţie Rutieră, cu cască, combinezon, mănuşi şi ghete. De asemenea, au fost tipărite o mie de afişe şi 110.000 pliante pentru prevenirea furturilor din camerele de hotel, din autoturisme, din locuinţe şi furturilor de animale, şi au fost achiziţionate şi personalizate 50 de veste reflectorizante pentru voluntarii care sprijină acţiunile de prevenire şi combatere a infracţionalităţii, realizate de către personalul din cadrul IPJ Constanţa. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat că investiţiile realizate prin ATOP au început în 2004 şi au continuat an de an. “ATOP este interfaţă între reprezentanţii comunităţii cetăţenilor judeţului Constanţa şi Poliţie. Încă din 2004 am cumpărat prin hotărâre de Consiliu Judeţean zece Dacii Solenza, zece computere, staţii de emisie recepţie şi de atunci am demarat o colaborare cu accent pe mediul rural, unde situaţia la momentul anului 2004 era foarte dificilă. Şi acum sunt foarte multe probleme. Am reuşit să achiziţionăm piese de schimb pentru toate maşinile şi sunt funcţionale. Am reuşit să luăm aceste costume pentru motocicliştii de la Rutieră şi vom face astfel de programe inclusiv pentru asigurarea de carburant”, a declarat Nicuşor Constantinescu. El a spus că siguranţa este cea mai importantă pentru cetăţenii judeţului şi că investiţiile în siguranţa cetăţeanului s-au văzut pe parcursul anilor. “Poliţiştii sunt foarte prost plătiţi. Şi ei, ca şi bugetarii, au fost afectaţi de diminuarea salariilor. Asta nu înseamnă că trebuie să abandoneze munca. Încercăm să le venim în ajutor atât cât putem, pentru ca locuitorii judeţului să se simtă în siguranţă. Eu cred că această stare de umilinţă trebuie să înceteze, un prim pas a fost făcut de CJC prin demararea acestor programe. Suntem singurul Consiliu Judeţean din ţară care investim în ATOP”, a afirmat Constantinescu. Preşedintele CJC a mai spus că sunt şi alte programe pe care urmează să le implementeze. “Vrem să facem poliţia călare, la care se alătură şi alte proiecte care, din punctul meu de vedere, reprezintă normalitatea”, a adăugat Constantinescu. Adjunctul şefului IPJ, Adrian Rapotan, prezent la şedinţa de bilanţ a ATOP, a declarat: “Avem în derulare cu ATOP recondiţionarea unor posturi de poliţie comunale şi chiar construcţia unor sedii pentru poliţiile din judeţul Constanţa. S-a făcut o evaluare, cele mai mari probleme sunt la Dobromir, la Bărăganu şi la Albeşti, unde nu avem sediu, poliţia funcţionând în sediul primăriei din localitate”. Potrivit bilanţului, în acest an, prin activitatea poliţiştilor şi implicarea ATOP s-a reuşit o diminuarea a ratei infracţionalităţii, mai ales pe parcursul sezonului estival, când infractorii au fost descurajaţi de prezenţa continuă în staţiuni a patrulelor de poliţie.