Independenţa a fost în 2008 una din comunele afectate de inundaţii, 11 locuinţe fiind grav afectate de ape, trei dintre acestea fiind complet distruse. „Aveam nevoie de o investiţie care să ne protejeze de furia apelor. Dacă în 2008 canalul de preluare a apelor pluviale arăta cum este în prezent, nu am fi vorbit de astfel de probleme. Am decis în acest sens să demarăm un program de reabilitare a podurilor şi podeţelor prin care să punem locuitorii comunei în siguranţă împotriva inundaţiilor. Din nefericire, nu am reuşit să finalizăm lucrările decât pe jumătate, pentru că nu am mai avut fonduri pentru a continua. Avem cumpărate toate materialele necesare reabilitării atât a podurilor şi podeţelor, dar şi a canalelor de preluare a apelor pluviale, dar nu avem bani pentru a plăti efectuarea lucrărilor. Partea care a rămas nereabilitată are şi o altă problemă. Conducta de apă a celor de la RAJA trece exact pe sub canalul de preluare a apelor pluviale. Având în vedere că această conductă se află la o adâncime relativ mică, aproximativ 30 de centimetri, riscăm să o spargem şi să apară alte probleme. Am solicitat sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa şi al celor de la RAJA, cărora le-am cerut să mute conducta de apă pentru a putea reabilita canalul şi implicit podeţele. Am primit asigurări că vom fi sprijiniţi financiar de către CJC în 2011 şi vom putea finaliza acest proiect”, a declarat primarul comunei Independenţa, Cristea Gâscan. Potrivit primarului, suma necesară finalizării investiţiei se apropie de 200.000 de lei, bani pe care, în prezent, bugetul local din Independenţa nu îi are. „Poate dacă nu cheltuiam atâţia bani pentru întocmirea proiectelor care au rămas îngropate prin sertarele ministeriale, acum am fi vorbit despre finalizarea acestui program. Eu sper ca anul acesta să se dea în sfârşit drumul banilor europeni, pe care dorim să-i cheltuim pentru dezvoltarea localităţilor”, a spus Gâscan.