Apetitul firmelor private pentru piața de capital s-a deschis, pe fondul absenței listărilor companiilor de stat, a declarat joi vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mircea Ursache, cu ocazia listării la BVB a Transilvania Broker de Asigurare (TBA) - „Ne așteaptă un an cu mari ...
Economia României este ca un pacient care, deși arată bine pe dinafară, pe dinăuntru a făcut excese, spune președintele Romanian Business Leaders (RBL), Dragoș Roșca - „Pe dinafară, pacientul arată bine. Este înalt, are mușchi pe el, se mișcă bine, economia crește, avem scădere a ...
Economia funcționează în parametri de „foarte bine“, dar trebuie un pic estompată acum și probabil ar fi necesare măsuri de restrângere fiscală, spune analistul economic Adrian Mitroi - „Economia trebuie, într-un fel sau altul, temperată, ca să rămână în jurul ...
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat, vineri, că ar fi oportun ca măsura privind suspendarea angajărilor la stat să fie menținută și în 2018, întrucât cheltuielile generale de funcționare ale statului trebuie să fie menținute la nivelul actual ...
Peste 60% dintre membrii Consiliului Investitorilor Străini (CIS) se așteaptă ca veniturile și afacerile din România să crească, în următorul an, ceea ce confirmă creșterea PIB din 2017 și prognozele pentru 2018. În același timp, cel mai recent sondaj CIS relevă o deteriorare ...
Libra Internet Bank va acorda credite în valoare de până la 47,7 milioane de euro IMM-urilor, în condiții avantajoase, în urma semnării unui acord cu Fondul European de Investiții (FEI) în cadrul Programului "Inițiativa pentru IMM-uri", se arată într-un comunicat al ...
Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat joi că pacienții din România nu beneficiază de aceleași scheme terapeutice precum aceia din țările UE mai dezvoltate. "Nu beneficiem de aceleași tipuri de tratamente, de aceleași scheme terapeutice — să spunem — ca și pacienții din ...
Investițiile străine directe au scăzut cu 18,56% în primele opt luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2016, la 2,518 miliarde de euro, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR), publicate luni. "Investițiile directe ale nerezidenților în România au ...
Curtea de Conturi a constatat 132.746 de nereguli la bugetele locale în perioada ianuarie 2009 - iunie 2017, iar valoarea abaterilor financiar-contabile constatate însumează peste 87,2 miliarde de lei, se arată într-un raport al instituției, potrivit Agerpres. Cele mai multe nereguli au fost ...
Grupul sud-coreean Samsung Electronics Co Ltd a anunțat vineri că directorul general Kwon Oh-Hyun intenționează să demisioneze în luna martie 2018, chiar dacă compania estimează că în trimestrul al treilea va realiza un profit record, informează AFP. Demisia surprinzătoare a lui Kwon Oh-Hyun ...
Peste 180 de reprezentanți ai comunității de afaceri ungare au participat, pe 12 octombrie 2017, la cea de-a XI-a ediție a Zilei Portului Constanța la Budapesta. Evenimentul, devenit un reper pentru domeniul transporturilor și logisticii din Ungaria. Evenimentul urmărește realizarea unui parteneriat ...
Agenția de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a confirmat ratingurile pentru datoriile pe termen lung și scurt în valută și monedă locală ale României la BBB minus/A-3, perspectiva asociată fiind stabilă. S&P subliniază, însă, că avansul PIB, concentrat pe consum ...
Politica fiscală este acum cel mai mare risc la adresa stabilității economice, avertizează, în raportul trimestrial, analiștii UniCredit Bank. Se iau măsuri legislative peste noapte, altele se anulează, taxele se majorează, investițiile dispar, iar populismul nu moare. Iar dacă-n 2017 deficitul va fi ...
Sindicatul angajaților auto din SUA (UAW) discută cu Ford Motor în privința modalităților în care pot fi evitate concedierile la producătorul auto american, după ce noul director general Jim Hackett a anunțat, săptămâna aceasta, că va reduce dramatic costurile și va majora investițiile ...
Moțiunea simplă inițiată de PNL și USR pe tema infrastructurii de transport a fost respinsă miercuri de plenul Camerei Deputaților, cu 104 voturi "pentru", 155 "împotrivă" și șase abțineri. Deputații PNL și USR i-au solicitat premierului Mihai Tudose, prin moțiunea ...
De la Kew Gardens din Londra până la Gardens by the Bay din Singapore, grădinile botanice din lumea întreagă adăpostesc cel puțin o treime dintre speciile cunoscute de plante, însă este nevoie de eforturi suplimentare pentru protejarea varietăților aflate în pericol de dispariție ...