Investiţiile în patinoare = interese de partid

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Concluzie a Curţii de Conturi

Investiţiile în patinoare = interese de partid

Eveniment 08 Martie 2011 / 00:00 707 accesări

Subiectul investiţiilor uriaşe făcute în patinoare este deja epuizat, dar nu conteneşte să irite. Curtea de Conturi, care a analizat modul în care au fost cheltuiţi banii publici, a ajuns la concluzia că investiţiile au fost făcute discreţionar în timpul mandatului Sorinei Plăcintă la conducerea Ministerului Tineretului. Potrivit inspectorilor financiari, aproape un milion de euro s-au cheltuit pentru a construi patinoare artificiale în şapte oraşe. Interesant este că şase dintre contracte au fost câştigate de firma MBS Grup, aparţinând lui Gabriel Silaghi, colegul de partid al Sorinei Plăcintă. Un lucru sesizat şi de raportul Curţii de Conturi este că „repartizarea investiţiilor în teritoriu s-a făcut discreţionar, fără o fundamentare riguroasă. Listele pentru investiţii s-au schimbat de 15 - 16 ori pe an“. Acelaşi raport al Curţii de Conturi dezvăluie şi faptul că sumele de bani ce urma a fi cheltuite de ministerul condus pe atunci de Sorina Plăcintă au fost stabilite după ureche: „Valoarea investiţiei (500.000-600.000 lei/patinoar, respectiv 140.000 euro) nu a fost stabilită în baza unui studiu efectiv de piaţă sau de fezabilitate, ci a reprezentat o valoare arbitrară ce nu a putut fi justificată de niciuna dintre persoanele cu răspundere din MTS şi din unităţile care au efectuat achiziţia“. Raportul Curţii de Conturi mai menţionează: „Achiziţionarea şi instalarea patinoarelor a fost făcută la preţuri supraevaluate“. În baza acestui raport, Curtea de Conturi poate sesiza Parchetul. Pe de altă parte, Parchetul se poate autosesiza sau poate fi sesizat de o terţă persoană. Despre investiţiile în patinoare a scris şi jurnalistul Cătălin Tolontan. El a atras atenţia că Gabriel Silaghi a mai primit bani frumoşi de la stat şi în proiectele privind Patinoarul olimpic din Braşov (10 milioane de euro) şi bazinele din Otopeni (30 de milioane de euro).

Taguri articol


12