Investiţiile private, soluţia dezvoltării mediului rural

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Investiţiile private, soluţia dezvoltării mediului rural

Administrație 30 Decembrie 2013 / 00:00 541 accesări

SĂRĂCIE Dezvoltarea mediului rural, care este departe de standardele Uniunii Europene, se desfăşoară anevoios. Şi asta pentru că bugetele primăriilor de comună sunt mult prea mici pentru investiţiile masive ce trebuie făcute în partea de infrastructură. Într-o situaţie dificilă din punct de vedere financiar se află şi administraţia locală din Mihai Viteazu, unde primarul Gheorghe Grameni nu mai ştie cum să facă rost de bani pentru a dezvolta comuna. Edilul a afirmat că în campania electorală din 2012 nu prea a promis mare lucru, pentru că ştia ce vremuri sunt. „Şi, atunci, ce rost avea să-i mint pe oameni?”, a spus Grameni. În plus, el a afirmat că în acest an nu a realizat nimic notabil, pentru că bugetul este mult prea mic. „Bugetul local s-a diminuat de la an la an, iar sarcinile sunt tot mai multe. De unde bani pentru proiecte?”, a afirmat Grameni. El a precizat că majorarea taxelor şi impozitelor ar fi una din soluţiile pentru suplimentarea bugetelui local. “Însă, când ne punem în pielea populaţiei, şi aşa săracă, nu o văd ca pe o idee bună. Ar mai fi soluţia atragerii fondurilor europene, dar cum şi acest proces este greoi şi de lungă durată, nu am prea mari speranţe la un buget mai mare”, a punctat edilul.

SOLUŢIE Pe de altă parte, Grameni a afirmat că bugetul local ar fi mai câştigat dacă societăţile care ridică turbinele eoliene ar plăti taxele şi impozitele aferente acestor construcţii. Din nefericire, spune primarul, în Codul fiscal, turbinele eoliene nu există ca şi construcţii, neputând fi impozitate. „Impozitarea turbinelor eoliene ar însemna dezvoltarea reală a comunei. Atunci nu am mai aştepta cotele de la bugetul de stat, am putea să ne cofinanţăm proiectele europene, adică am deveni oarecum independenţi din punct de vedere financiar”, a declarat Grameni. El a adăugat că mai multe firme au demarat proiecte privind amenajarea de parcuri eoliene în zona Mihai Viteazu.



12