Deficitul balanţei de plăţi a României s-a redus cu 9,5%, la 4,097 miliarde euro, în primele zece luni ale anului, în principal datorită reducerii deficitului balanţei comerciale cu 12,7%, a anunţat ieri Banca Naţională a României (BNR). În aceeaşi perioadă, investiţiile străine directe (ISD) au scăzut cu 43,8%, la 1,308 miliarde euro, finanţând deficitul doar în proporţie de 31,9%. Din totalul ISD-urilor, participaţiile la capital s-au ridicat la 905 milioane euro, iar creditele intra-grup au însumat 403 milioane euro. Anul trecut, ISD-urile s-au redus cu 25,6%, faţă de 2009, la 2,59 miliarde euro, şi au finanţat deficitul în proporţie de 50,3%. În primele zece luni ale anului în curs, balanţa serviciilor a înregistrat un deficit de 628 milioane euro, în creştere de la 547 milioane euro, în perioada similară din 2010, arată datele BNR. Segmentul „turism-călătorii” a consemnat un deficit de 325 milioane euro, în urcare de la 308 milioane, în vreme ce deficitul segmentului „alte servicii” a urcat de la 67 la 130 milioane euro. La rândul său, balanţa externă a serviciilor de transport şi-a adâncit deficitul, de la 172, la 173 milioane euro.