Investiţiile străine în România, pe linie moartă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Investiţiile străine în România, pe linie moartă

Economie 15 Decembrie 2008 / 00:00 549 accesări

Investiţiile străine în România vor intra pe linie moartă anul viitor. O mare parte a companiilor străine amînă, pentru moment, planurile de investiţii în ţara noastră, din cauza crizei financiare, determinînd pe termen scurt un ritm moderat de plasare în România a banilor din afara graniţelor ţării, a declarat vicepreşedintele Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS), Monica Bărbuleţiu. \"În condiţiile globalizării şi participării active la circuitul economic mondial, România nu poate rămîne neafectată de criza economică şi financiară internaţională. În prezent, în contextul mondial caracterizat de creşterea costului finanţării, la nivelul ARIS resimţim o atitudine de expectativă a partenerilor străini, concretizată în special în amînarea luării deciziei de a investi în anumite proiecte sau întîrzierea începerii unor lucrări de investiţii\", a afirmat Bărbuleţiu. Ea a precizat că ARIS a primit comunicări oficiale din partea a trei companii în acest sens, care aveau în vedere investiţii de ordinul zecilor de milioane de euro, în domeniul componentelor auto şi în industria prelucrătoare. Două dintre aceste companii au luat decizia de a investi în România, au achiziţionat deja terenul şi urmau să înceapă construcţia unităţilor, iar una dintre ele trebuia să anunţe în această perioadă dacă va investi pe piaţa locală. \"Dacă ne uităm la activitatea ARIS din ultima perioadă şi o comparăm cu cea dinainte de perioada crizei financiare, cînd aveam foarte multe întîlniri cu investitori şi abia puteam face faţă, putem spune că acum toată lumea este în aşteptare. Avînd în vedere că 60-70% din investitorii din România provin din Uniunea Europeană, situaţia este explicabilă avînd în vedere condiţiile de pe aceste pieţe\", a arătat Bărbuleţiu. Ea a adăugat că, în contextul actual, investitorii străini solicită din ce în ce mai mult acordarea de ajutoare de stat din partea autorităţilor. În opinia sa, în viitorul foarte apropiat, autorităţile române ar trebui să pună accent pe atragerea de investitori din Asia şi Orient, zone mai puţin afectate de criza financiară. După părerea sa, pe termen scurt, din cauza crizei financiare, ritmul de creştere a investiţiilor străine directe atrase de România va fi moderat, însă după încetarea crizei România va primi fluxuri semnificativ mărite de investiţii. Potrivit datelor Băncii Naţionale a României, investiţiile străine directe au totalizat în primele zece luni 8,157 miliarde de euro, în creştere cu 37% faţă de perioada similară a anului trecut, cînd au însumat 5,958 miliarde de euro, atingînd astfel ţinta progozată de ARIS pentru întregul an 2008. ARIS estimează pentru acest an un nivel de peste opt miliarde euro, în timp ce ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a prognozat zece miliarde euro. În 2007, România a atras investiţii străine de 7,25 miliarde euro. Mai trebuie menţionat faptul că, din 12 decembrie, ARIS nu mai are niciun lider la conducere pentru că preşedinte nu a avut niciodată, iar Bărbuleţiu a renunţat la funcţia de vicepreşedinte cerînd acest lucru în mod expres premierului Tăriceanu, pentru a nu fi înlocuită de viitorul Executiv.



12