„Investiţiile sunt la pământ”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Radu Mazăre:

„Investiţiile sunt la pământ”

Administrație 20 Ianuarie 2011 / 00:00 380 accesări

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, susţine că una dintre priorităţile Guvernului ar fi trebuit să fie investiţiile, lucru care însă nu s-a întâmplat. „Am mai spus în câteva rânduri, şi mulţi nu m-au luat în serios. Am spus că acest oraş nu are industrie şi nu produce. Noi trăim numai din activităţile Portului, care sunt legate direct de economie, şi pe care nu le putem influenţa, din turism şi din investiţii. Din păcate, investiţiile sunt la pământ. Aceia puţini care mai sunt pe aici ar construi sau nu ar construi ceva. Problema este că nu mai există garanţia începerii şi finalizării unei investiţii. Să spunem că a fost criza financiară, ea s-a stabilizat, rămânând doar câteva state cu probleme, România fiind ţara fanion a acestora. În aceste condiţii, investitori sunt destul de sceptici în ceea ce priveşte eventuale lucrări în România”, a declarat Mazăre. El a precizat că şi acei puţini investitori străini care au ales cândva România se gândesc acum să plece din cauza lipsei totate de implicare a Guvernului.

Taguri articol


12