Investitori români au semnat un acord preliminar cu Iranul pentru construirea unei centrale electrice de 1.000 de megawaţi în vestul teritoriului iranian, în apropierea frontierei cu Irakul, relatează agenţia de ştiri IRNA, citată de postul Press TV.
Acordul a fost semnat în timpul recentei vizite efectuate de ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, în ţări est-europene.
"Una dintre realizările vizitei a fost semnarea memorandumului de înţelegere de către investitori iranieni şi români pentru construirea unei centrale electrice de 1.000 de megawaţi în localitatea Mehran", a declarat Mohammad Azadi, un membru al delegaţiei iraniene care a vizitat Europa de Est.
Proiectul, semnat de compania iraniană Pichak Sanat Ilam cu investitori români, prevede investiţii de până la 700 de milioane de dolari, 70% oferite de români şi restul de Iran.
Centrala electrică va fi construită în orăşelul iranian Mehran, situat în vestul ţării, foarte aproape de graniţa cu Irakul. Energia produsă ar urma să fie exportată în Irak.