Contribuabilii vor calcula şi plăti, pînă astăzi, impozit pentru tranzacţiile bursiere cu profit, prin aplicarea cotei de 16% pe suma cîştigurilor obţinute, urmînd ca regularizarea şi deducerea pierderilor să se facă ulterior, au declarat surse din Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Ministrul Finanţelor a emis, la finele anului trecut, un ordin pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare privind administrarea impozitului pe veniturile persoanelor fizice, prin care a introdus un nou formular, respectiv declaraţia 226. Potrivit formularului, investitorii trebuie să declare "cîştigul", fără să fie specificat dacă este vorba de cîştigul brut sau de cel net. Astfel, în declaraţia 226 - “Declaraţie privind impozitul datorat pe cîştigul din transferul titlurilor de valoare, altele decît titlurile de participare la fondurile deschise de investiii şi părţile sociale” - pe care investitorii trebuie să o depună la Fisc pînă astăzi, trebuie declarat "cîştigul", care reprezintă suma cîştigurilor din tranzacţiile în care s-a înregistrat profit, nu cîştigul net, rezultat din diferenţa între cîştiguri şi pierderi.
Ulterior, în formularul 200 - “Declaraţie specială privind veniturile realizate” - ce trebuie depus pînă la 15 mai, vor fi luate în considerare şi tranzacţiile cu pierderi, urmînd ca investitorii să recupereze de la stat o parte din banii plătiţi, cînd se va face regularizarea. Contribuabilii persoane fizice trebuie să depună declaraţiile de venit pentru anul precedent, pînă la termenul limită 15 mai. Reprezentanţii companiilor de brokeraj susţin că nu este clară modalitatea de impozitare a cîştigurilor obţinute pe piaţa de capital, considerînd că nu este normal ca investitorii să crediteze statul în acest interval de timp. Pe de altă parte reprezentanţii Finanţelor susţin că şi bugetul de stat a creditat investitorii pe piaţa de capital anul trecut, în condiţiile în care aceştia nu au plătit nimic. Totodată, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a decis să înceapă şedinţa de tranzacţionare de astăzi, la ora 10:30, cu o oră mai tîrziu faţă de normal, în semn de protest faţă de neclarităţile privind impozitarea cîştigurilor pe piaţa de capital, care generează situaţii considerate "aberante" de către Consiliul Bursei. "Luînd act de situaţia excepţională a pieţei de capital generată de incertitudinea privind obligaţiile fiscale ale investitorilor (impozitarea cîştigului pe piaţa de capital), urmare a comunicatului ANAF şi poziţiilor exprimate de oficiali ai ANAF, în contradicţie cu prevederile Codului Fiscal în vigoare, îngrijorat de lipsa unei reacţii a reprezentanţilor Ministerului de Finanţe, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei aberante în care un investitor care a înregistrat pierdere ajunge să crediteze statul, Consiliul Bursei de Valori Bucureşti a decis, în semn de protest, suspendarea timp de o oră a sesiunii de tranzacţionare din data de 25 ianuarie 2007", se arată într-un comunicat al BVB. Consiliul consideră că această situaţie poate afecta grav percepţia investitorilor despre regimul fiscal românesc şi încrederea în piaţa de capital şi solicită adoptarea urgentă de măsuri pentru normalizarea situaţiei.
Persoanele fizice care au realizat, anul trecut, cîştiguri din transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare, altele decît titlurile de participare la fondurile deschise de investiţii şi părţile sociale, care au fost dobîndite şi înstrăinate într-o perioadă mai mică de 365 de zile au obligaţia de a calcula, de a declara şi de a vira impozitul, reprezentînd plata anticipată în contul impozitului pe cîştigul anual din astfel de tranzacţii. Termenul de virare a impozitului este pînă la data de 25 ianuarie 2007, la fel ca şi în cazul impozitului aferent valorilor mobiliare tranzacţionate pe o piaţă reglementată.