Investitorii străini mizează iarăşi pe România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Piaţa de fuziuni şi achiziţii s-a dublat în 2012

Investitorii străini mizează iarăşi pe România

Economie 05 Februarie 2013 / 00:00 495 accesări

Valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii (M&A) s-a dublat în 2012, la 788 milioane dolari, deşi numărul trazacţiilor s-a diminuat faţă de 2011, potrivit companiei de consultanţă Ernst & Young, care estimează, pentru 2013, o nouă creştere a pieţei, generată în special de sectorul financiar şi cel de energie regenerabilă. „În ciuda situaţiei macroeconomice şi incertitudinilor politice, putem spune că piaţa M&A a avut un an bun, rezultat bazat pe cele câteva tranzacţii reprezentative în sectoare ca agri-business, e-commerce, energii regenerabile şi real estate”, spune directorul departamentului de asistenţă în tranzacţii din cadrul Ernst&Young, Florin Vasilică. Investiţiile din 2012 au provenit din SUA (opt tranzacţii), Franţa (cinci), Cipru şi Marea Britanie (patru fiecare), Germania şi Canada (trei fiecare). „Germania, principalul investitor, a fost înlocuită de SUA. De cealaltă parte, nu s-a înregistrat nicio investiţie românească în afara graniţelor. Asta arată că jucătorii locali sunt mai concentraţi pe consolidarea afacerilor din ţară”, mai spune Vasilică. 2012 a marcat şi un avans al tranzacţiilor cu companii puternice, dar şi o continuare a trendului conturat în 2010 - 2011, când firmele aflate în insolvenţă sau în situaţii dificile dominau piaţa M&A. „Să ne amintim că s-a încheiat cea mai mare operaţiune din ultimii doi ani, respectiv achiziţia producătorului de îngrăşăminte chimice Azomureş de către Ameropa Holding. Putem spune deci că încrederea investitorilor străini în economia românească s-a consolidat”, conchide reprezentantul Ernst & Young. În opinia sa, dinamica bună din 2013 va fi susţinută de stabilitatea politică şi de reînceperea privatizărilor.



12