Învierea Domnului reprezintă cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, acesta fiind momentul în care religia creştină a oferit dovada că există viaţă după moarte. „Evenimentele petrecute în urmă cu peste 2.000 de ani fuseseră anunţate în scrierile vechilor evrei, care ştiau de venirea Mântuitorului. Din păcate, Hristos a fost confundat cu un Mesia politic, un eliberator de sub jugul romanilor, iar acest lucru a dus la răstignirea Sa”, povesteşte părintele Anghel Dincu. Sfânta Scriptură a Noului Testament spune că Iisus Hristos, înainte de a pătimi, a prezis de mai multe ori că va fi răstignit, dar a treia zi va învia. De teama aceasta, preoţii vremii au pus soldaţi de pază la mormântul Lui. În ciuda pazei romane, vechile scrieri s-au adeverit, iar Mântuitorul a înviat. „În acest fel, Hristos a dovedit că există înviere, că există viaţă dincolo de moarte şi că El este Fiul lui Dumnezeu. El trebuia să învie, să se înalţe la Ceruri şi să ne trimită Duhul Sfânt”, a spus părintele Anghel.

SÂMBĂTA MARE, ÎNCEPUTUL CREDINŢEI Şi ultima zi înaintea învierii Mântuitorului, Sâmbăta Mare, are o semnificaţie deosebită pentru creştini. În această zi, poporul evreu a început să creadă în Hristos. „La moartea Fiului lui Dumnezeu, au avut loc o serie de fenomene naturale (cutremure, vijelii, cerul s-a întunecat în mijlocul zilei, furtuni) care i-au pus pe gânduri pe unii dintre evrei. După înmormântarea trupului Mântuitorului, poporul evreu a fost cuprins de ruşine pentru ceea ce a făcut. Ei au început să se gândească că, într-adevăr, Hristos era Fiul Domnului”, a mai spus părintele Anghel. După arestarea Mântuitorului, apostolii s-au împrăştiat, fiindu-le frică să nu fie recunoscuţi ca ucenici ai lui Hristos şi să-i împărtăşească soarta. Grăitoare în acest sens este fapta Sfântului Petru, care s-a lepădat de trei ori de Mântuitor, atunci când un trecător i-a spus că seamănă cu unul dintre ucenicii Lui. „Aceasta este ziua în care apostolii încep să se întoarcă în Ierusalim şi încearcă să se găsească unii pe alţii”, povesteşte părintele Anghel.

LUMINĂ LA MALUL MĂRII Ca în fiecare an, credincioşii constănţeni sunt aşteptaţi pe plaja Modern, pentru a participa la slujba de Înviere oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfinţitul Teodosie. Slujba va începe la ora 23.40, credincioşii prezenţi primind Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim. În prima zi de Paşte, de la ora 12.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie va săvârşi slujba celei de-a doua Învieri la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa. În cadrul acestei slujbe, Sfânta Evanghelie va fi rostită în 12 limbi, după numărul Sfinţilor Apostoli. „Fiul lui Dumnezeu întrupat, asemenea nouă, iar acum înviat cu Trupul din morţi, ne ridică la înalta demnitate de fii ai lui Dumnezeu. Toate cele pe care Hristos le săvârşeşte sunt manifestarea iubirii dumnezeieşti împărtăşite nouă. El nu înfăptuieşte nimic pentru Sine, ci toate le face numai pentru noi oamenii, pentru a ne readuce la plinătatea iubirii, în comuniunea cu Dumnezeu”, se arată în Cuvântul Pastoral al Înaltpreasfinţitului Teodosie. Şi la Mangalia, credincioşii sunt aşteptaţi pe plaja President, pentru a lua Lumină.

RITURI PĂGÂNE. Sărbătoarea Paştelui este marcată de obiceiuri străvechi, cum ar fi primenirea casei, înnoirea hainelor, pregătirea bucatelor specifice sau ciocnitul ouălor. Pentru români, pregătirea Paştelui înseamnă mai întâi curăţenia şi bucatele care vor ajunge pe masă. De „curăţenia de Paşte” orice gospodină trebuie să se achite în timp util şi să aibă casa lună pentru primirea musafirilor pe parcursul a trei zile de sărbătoare. Preparatele de Paşte sunt ouăle roşii, drobul de miel, pasca şi cozonacul. Ouăle se vopsesc în Joia Mare, considerându-se un păcat mare orice lucru făcut în casă vineri, când la Biserică are loc Prohodul. După slujba de Înviere de la miezul nopţii, are loc prima masă de Paşte în familie. În prima zi de Paşti, există obiceiul ca toată familia să se spele într-un lighean în care au fost puse ouă roşii şi bani de argint sau de aur, crezându-se că toţi vor fi astfel sănătoşi şi prosperi. În creştinismul timpuriu, cei ce se botezau în timpul slujbei de Paşti erau îmbrăcaţi în alb. Ei purtau aceste veşminte întreaga săptămână, ca pe un simbol al noii lor vieţi. Cei deja botezaţi nu purtau haine albe, ci numai noi, pentru a arăta că împărtăşesc noua viaţă a lui Hristos. În acest fel, obiceiul de a purta haine noi a devenit o tradiţie de Paşti.