Paştele este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii şi, deloc întâmplător, această celebrare anuală a Învierii lui Iisus are loc primăvara, în anotimpul renaşterii naturii. Este o sărbătoare a luminii şi a bucuriei, a reîntoarcerii la noi înşine şi la lucrurile frumoase din jurul nostru. Paştele este o sărbătoare a familiei, o perioadă de comuniune sufletească şi un prilej de a ne apropia de cei dragi. Paştele înseamnă linişte şi lumină, miros de cozonac şi pască şi, nu în ultimul rând, prilejul de a ne întâmpina cunoscuţii cu acel atât de drag nouă “Christos a înviat!”

Sărbătoare a sărbătorilor, Învierea lui Hristos au vestit-o apostolii, care au fost martori, o mărturisesc scrierile lor și o propovăduiește Biserica de mai bine de două mii de ani. Moartea Lui Hristos a fost reală și învierea Sa din morți, adevărată, făcându-se cunoscut ucenicilor și femeilor mironosițe, arătându-se, după înviere, în repetate rânduri (Dicționar al Noului Testament, 1995). Trupul cu care El a înviat este trupul lui Iisus din Nazaret, trup care a fost răstignit pe Cruce, încheind opera de răscumpărare prin acel suspin: "Săvârșitu-s-a" (Ioan 19,30). În Cuvânt la Învierea Domnului din "Omilii la Postul Mare", Sfântul Ioan Gură de Aur arată pentru ce totuși Hristos nu S-a arătat și mulțimilor după Învierea Sa, căci: "Dacă Hristos ar fi nădăjduit că ei prin aceasta s-ar fi întors la credință, negreșit El n-ar fi pregetat, după învierea Sa, a Se arăta tuturor". Nu aveau cum să creadă iudeii, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că ei nu au crezut nici când a fost înviat Lazăr. Acesta murise de patru zile, așa că trecuse în putreziciune. Dar Hristos l-a rechemat la viață înaintea ochilor lor; însă cu toate acestea, nu a putut să îi aducă la credință; dimpotrivă, i-a făcut mai mari vrăjmași ai Săi. Căci după minunea învierii lui Lazăr din Betania s-a hotărât uciderea Sa, fiind urmărit cu ură de arhierei, de cărturari și farisei, care căutau să ascundă și să micșoreze slava, minunile și cinstea lui Hristos și în cele din urmă să-L omoare. Dacă ei n-au crezut în El când a sculat din moarte pe un altul, s-ar fi înfuriat cu siguranță mai tare când li S-ar fi arătat El însuși ca înviat, iar păcatul lor s-ar fi făcut și mai mare. Așadar, S-a retras de la ochii lor, pentru ca să-i cruțe, dar S-a arătat lor prin minunile Apostolilor Săi, arată Sfântul Ioan Gură de Aur. Era totuna ori să fi văzut pe Cel înviat, ori să fi auzit pe Petru grăind slăbănogului: "în numele lui Iisus Hristos, scoală-te și umblă" (Faptele Aapostolilor 3, 6).

Dacă însă Hristos, după moartea Sa, ar fi rămas în mormânt și n-ar fi înviat, nici nu s-ar fi înălțat la cer, atunci nu numai că minuni mai mari nu s-ar fi putut face în numele Lui, dar nici una, căci spune Sfântul Ioan Gură de Aur, niciodată n-a făcut cineva după moartea sa lucruri mai mari decât în viața sa.

Cel necredincios însă s-ar putea întreba, de unde se știe că apostolii au săvârșit minuni în numele lui Iisus? Din Sfânta Scriptură, răspunde marele părinte al Bisericii, iar dacă aceasta nu ajunge, atunci trebuie să vedem că cea mai mare și mai extraordinară minune este ca niște oameni săraci, neînsemnați, neînvățați și nevoiași, în număr numai de doisprezece, apostoli ai lui Iisus Hristos, să facă următori ai lor, fără minuni, așa de multe cetăți și popoare, așa de numeroase provincii, principi și domnitori, învățați și oratori, ba mai tot globul pământului.