Lungmetrajul de debut semnat de Dan Chişu rulează, până pe 28 mai, la Cityplex. Aşa cum este promovat, este filmul unei generaţii a cărei voce încă nu s-a făcut auzită. „Websitestory” nu se rezumă numai la un limbaj vulgar, la superficialitatea vieţii de noapte sau la haine şi coafuri zbanghii, ci arată lipsa de înţelegere faţă de tot ce este diferit sau ieşit din normă, lipsa de sensibilitate faţă de dilemele sau necazurile celuilalt. Filmul este o provocare adresată de regizor publicului, care, indiferent de vârstă, are destule motive pentru a alege sala de cinema.

Reporter (Rep.): De fiecare dată, vă redescoperim altfel, fie în postură de om de televiziune, fie, acum, ca regizor. Cum funcţionează creativitatea dvs.?

Dan Chişu: Păi, numai un tip foarte superficial poate să facă atât de multe. M-am plictisit eu, ca de fiecare dată, când mă întreabă cineva cu ce mă ocup, să stau să explic. Mai merg prin lume, la festivaluri de film şi sunt întrebat cu ce mă ocup. Răspund: „Sunt director de festival”. După care mi se spune: „Dar ai făcut şi film” şi spun că da, sunt şi regizor. Apoi, vine cineva care mă întreabă despre proiectele de televiziune şi reiese că am şi o emisiune culinară. Apoi, se află că mă ocup şi de Noaptea Devoratorilor de Publicitate şi mi se citesc şi cărţile. Mai sunt invitat la vreo emisiune şi nu ştiu cum să mă prezinte. Asta e dovadă clară de superficialitate, pentru că, dacă nu aş fi fost aşa, probabil aş fi fost un scriitor cu 20-30 de cărţi scrise până la vârsta asta. Un regizor foarte bun cu 10 - 15 filme, orice altceva foarte bun cu o cantitate foarte mare. Dar aşa nu poţi să mergi vreo trei luni în plimbare cu barca pe mare, nu poţi să te ocupi de emisiuni culinare, să deţii un restaurant, să ai un club de stand-up comedy şi aşa mai departe.

Rep.: Filmul vă infirmă, însă, cele spuse.

D. C.: Nu ştiu. De acum încolo mă voi ocupa numai de cinema. De doi ani, de când am renunţat la emisiunea culinară, am înţeles că nu puteam să le fac împreună. Emisiunea de televiziune ocupa cel mai mult timp, călătoream foarte mult. Cred că am ajuns la o vârstă la care mi-am găsit adevărata vocaţie. Dovada este că am mai făcut un film şi îl voi începe pe al treilea într-o lună. Pentru mine, acesta este drumul. Dacă o să merite, numai publicul o va decide.

Rep.: Cum aţi ales această poveste?

D. C.: Acest proiect s-a născut dintr-o joacă. Ne-am dat seama că publicul are nevoie de astfel de poveşti. Un public care a fost vitregit de poveştile frumoase sau dure, urâte, cu o doză de romantism, cu mult reality de parcă ar arăta a film de televiziune. Are un amestec ce, probabil, va determina măcar lipsa de monotonie şi de plictiseală.

Rep.: Personajele dvs. îşi păstrează inocenţa, deşi trec print-o serie de tragedii. Suntem chiar atât de avizi de inocenţă în ciuda noilor media atât de intruzive?

D. C.: Tocmai aici am vrut să fac contrastul. Media te face din înger, demon. Important este cum te protejezi. Un copil de 12 ani cu un calculator în faţă poate accesa site-uri porno şi să aibă acces la cele mai îngrozitoare chestii, dar dacă vrea, poate să vizioneze şi cel mai nou număr de balet de nu ştiu unde. Eu scot în evidenţă cât este de importantă opţiunea. Viaţa este şi o chestiune de priorităţi.