Invitaţii preferenţiale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
AP NATO

Invitaţii preferenţiale

Politică 12 Octombrie 2011 / 00:00 411 accesări

Europarlamentarul Corina Creţu a criticat neinvitarea, la lucrările Adunării Parlamentare NATO, a foştilor preşedinţi Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, a fostului premier Adrian Năstase, precum şi a foştilor miniştri de Externe şi ai Apărării din perioada 1992-2002. “Adunarea Parlamentară a NATO a fost un prilej pentru oficialii PDL de a-şi face imagine şi, mai grav, de a rescrie istoria recentă, prin felul în care au selecţionat invitaţii. PDL face precum Stalin, care scotea din fotografii pe cei care îi umbreau „imaginea” de conducător suprem. Are grijă ca nimeni dintre cei care au făcut ceva pentru ţara asta să nu mai apară în situaţii oficiale, pentru a nu mai oferi oamenilor prilej de comparaţii defavorabile partidului şi liderului lui suprem, Traian Băsescu”, a afirmat Creţu. Potrivit acesteia, celor de la PDL li se va aduce aminte mereu că au avut un singur obiectiv de politică externă, anume integrarea în spaţiul Schengen, pe care ”l-au ratat cu brio”: “Românii se întreabă deja ce s-ar fi întâmplat dacă negocierea aderării la NATO şi la UE era condusă de Băsescu, Boc şi Baconschi, autorii pomenitului eşec. Chiar dacă sunt scoşi din “fotografie”, artizanii aderării şi-au făcut datoria şi merită recunoştinţa românilor. Este o realitate cu care pedeliştii trebuie să se obişnuiască. Cum trebuie să se obişnuiască şi cu ideea că astfel de gesturi lipsite de eleganţă se contabilizează şi vor conta la vot”.



12