Înzestrarea Marinei, sub semnul incertitudinii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înzestrarea Marinei, sub semnul incertitudinii

Deşi preşedintele Băsescu vorbeşte de “forţa Marinei Române”, ministrul Stănişoară nu ştie nici măcar dacă Forţele Navale vor achiziţiona vreo navă nouă
Eveniment 08 Aprilie 2009 / 00:00 640 accesări

În cadrul exerciţiului militar „Cooperative Lion 09” care se desfăşoară în aceste zile în judeţul Constanţa, ministrul român al Apărării, Mihai Stănişoară, a participat, ieri, la o aplicaţie comună, de amploare, a infanteriştilor militari români şi olandezi, pe Dunăre, în zona localităţii Rasova. Pentru că scenariul exerciţiului se referă la o debarcare de trupe şi tehnică într-o zonă de conflict, ministrul şi-a început vizita la bordul navei de debarcare şi comandament HNLMS Johan De Witt, acostată în Dana de Pasageri a Portului Constanţa, după care s-a îndreptat spre Rasova, locul de desfăşurare a trupelor în teren. Pentru că scopul exerciţiului a fost cel de antrenare al infanteriştilor iar tehnologia cu care a participat partea olandeză a constituit un spectacol impresionant, cum era şi firesc, întrebările jurnaliştilor nu au ocolit problema situaţiei critice cu care se confruntă Marina Română care, deşi participă la misiuni NATO internaţionale, în ţară nu dispune decît de cîteva nave învechite, iar ultimele două fregate achiziţionate cu scandal de la englezi, Regele Ferdinand şi Regina Maria, nici pînă azi nu au fost înzestrate cu armamentul adecvat. Referitor la această stare de fapt, Stănişoară a evitat să dea vreo asigurare că lucrurile vor cunoaşte o evoluţie concretă şi a amintit că marina „beneficiază” doar de proiecte de viitor: „Sigur, e loc de mai bine. Avem un program de înzestrare, strategic, care prevede atît achiziţionarea unor corvete multifuncţionale cît şi a unor vînătoare de mine, ...să sperăm că îl vom pune în practică. Să sperăm...”.

Pentru a justifica un viitor incert al flotei militare, ministrul a aruncat mingea pe masa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT): „Programul strategic se finanţează prin Ordonanţa 11, este o formă separată de buget, extrabugetară, de finanţare multianulală. Va fi în curînd o întrunire a CSAT care se va decide cu privire la aceste programe strategice”. Pînă cînd factorii de decizie aflaţi la cîrma statului vor fi capabili să dea un răspuns clar şi ferm la problemele cu care se confruntă armata română, România îşi va masca „realităţile Marinei”, ca să folosim o expresie folosită de preşedintele Traian Băsescu, doar cu potenţialul uman al marinarilor militari. Reamintim că, în urmă cu două zile, tot la Constanţa, în aula Academiei Române, Băsescu vorbea de „forţa Marinei Române” dar nu a completat această expresie decît cu referiri la prefesionalismul celor din Forţele Navale, la potenţialul şantierelor navale care construiesc nave pentru ţările NATO (mai puţin pentru propria ţară care importă second-handuri), la bricul Mircea şi la fosta flotă comercială.



12