Preşedintele Adunării Generale a Acționarilor clubului Astra Giurgiu, Ioan Niculae, îl acuză, prin intermediul unui comunicat de presă postat pe site-ul oficial, pe fostul preşedinte al grupării giurgiuvene, Dinu Gheorghe, de „haosul din management”, precizând că există contracte de comision neînregistrate.
„Suntem în contact permanent cu UEFA pentru a pune la dispoziţie toate actele necesare soluţionării problemelor apărute, multe dintre ele cauzate de haosul din managementul asigurat de fostul preşedinte (ne confruntăm, zi de zi, cu tot felul de surprize - contracte de comision de care nu s-a ştiut, neînregistrate în club). Chiar şi aşa, suntem siguri că Astra va îndeplini condiţiile pentru a participa în Cupele Europene”, se arată în comunicatul semnat de Ioan Niculae.
Dinu Gheorghe a renunţat, la începutul lunii noiembrie, la funcţia de preşedinte al AFC Astra Giurgiu, în prezent ocpând aceeaşi poziţie în cadrul clubului FC Rapid. Locul său la Astra Giurgiu a fost preluat de către Narcis Răducan, fost manager general al clubului Concordia Chiajna.
Oficialul grupării giurgiuvene afirmă că Astra a „rezolvat” problema reeşalonării impozitelor către bugetul de stat, clubul având de încasat şi suma de trei milioane de euro în returul Ligii 1, astfel încât nu vor exista probleme în ceea ce priveşte participarea în Cupele Europene. „Sancţiunea de excludere din Cupele Europene, pentru următorii trei ani, este valabilă doar în cazul în care Astra Giurgiu nu dovedeşte, la data de 31 ianuarie 2015, că a plătit restanţele financiare scadente la 30 septembrie 2014! Odată rezolvată problema reeşalonării impozitelor către bugetul de stat, lucru reuşit luna aceasta, nu vor fi probleme în asigurarea stabilităţii financiare a clubului, care, totuşi, are de încasat peste trei milioane de euro, în retur, din drepturile TV şi sumele asigurate de UEFA pentru calificarea în grupele UEFA Europa League”, a precizat Ioan Niculae.
ASTRA ȘI CFR TREBUIE SĂ-ȘI ACHITE DATORIILE PÂNĂ LA 31 IANUARIE 2015
Echipele CFR Cluj şi Astra Giurgiu au fost sancţionate cu excluderea din Cupele Europene în următoarele trei sezoane, deoarece înregistrează datorii către alte grupări, angajaţi şi autorităţi, a anunţat site-ul oficial al UEFA. CFR Cluj şi Astra Giurgiu pot scăpa de această sancţiune dacă vor face dovada achitării datoriilor până la data de 31 ianuarie 2015.
Decizia a fost luată de camera de judecată a Corpului de control financiar al cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA. Gruparea ardeleană a primit şi o amendă de 150.000 de euro, în timp ce Astra Giurgiu a fost sancţionată cu 100.000 de euro.
La 26 septembrie, Corpul de Control Financiar al Cluburilor din cadrul UEFA (CFCB) a decis ca primele de participare în Cupele Europene să fie blocate în cazul a cinci grupări, între care se numărau şi Astra Giurgiu şi CFR Cluj, acestea fiind monitorizate în continuare. UEFA a precizat atunci că primele au fost blocate deoarece s-a constatat că, la data de 30 iunie 2014, cluburile aveau „restanţe financiare importante faţă de alte grupări, faţă de angajaţi şi/sau autorităţi”.
În acest sezon, echipa Astra Giurgiu a participat în grupele UEFA Europa, după ce a jucat şi în turul al treilea preliminar şi în play-off, iar CFR Cluj a evoluat în două tururi preliminare ale aceleiași competiţii.