Ioana Pârvulescu, distinsă cu Premiul European pentru Literatură

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ioana Pârvulescu, distinsă cu Premiul European pentru Literatură

Cultură 27 Septembrie 2013 / 00:00 247 accesări

Scriitoarea Ioana Pârvulescu a primit ieri, la Târgul de Carte de la Goteborg, Premiul European pentru Literatură. Distincţia i-a fost înmânată de comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret, Androulla Vassiliou. Premiul recompensează cei mai buni autori debutanţi şi în curs de afirmare din toată Europa.

Ioana Pârvulescu a fost recompensată pentru romanul „Viaţa începe vineri“ (2009), apărut în 2011 şi în traducere suedeză, la editura Bonnierforlagen.

Organizat de Comisia Europeană în cooperare cu Federaţia Europeană a librăriilor, Consiliul Scriitorilor europeni şi Federaţia Editorilor europeni, concursul este deschis pentru autori din 37 de state implicate în Programul UE „Cultura“. În acest an, cei 12 câştigători sunt: Ioana Pârvulescu (România), Isabelle Wery (Belgia), Faruk Sehic (Bosnia-Herţegovina), Emilios Solomou (Cipru), Kristian Bang Foss (Danemarca), Meelis Friedenthal (Estonia), Lidija Dimkovska (Republica Macedonia), Katri Lipson (Finlanda), Marica Bodrozic (Germania), Tullio Forgiarini (Luxemburg), Gabriela Babnik (Slovenia) şi Cristian Crusat (Spania). Fiecare câştigător va primi un premiu în valoare de 5.000 de euro şi va avea prioritatea să aplice pentru finanţare din partea Uniunii Europene, pentru ca opera lui să fie tradusă şi în alte limbi de pe continent.

Taguri articol


12