Ministerul Finanţelor a identificat 70 de taxe care doar creează un hăţiş birocratic şi pot fi eliminate într-o singură zi fără a afecta bugetul de stat, urmând să fie promovat un act normativ pentru eliminarea acestora, a anunţat premierul Victor Ponta. "Am găsit 70 de taxe pe care le putem scoate ...
Probabil că şi ei îşi dau seama cât de bizar sună, dar ce să-i faci, trebuie să anunţi. E greu de crezut că cineva n-a chicotit când a scris, în comunicatul oficial, că Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB) va primi un grant de 2,5 milioane franci elveţieni, de la ...
Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor va primi de la Elveţia fonduri nerambursabile de 2,5 milioane de franci elveţieni pentru achiziţia de soft şi hardware necesar analizei financiare de specialitate, precum şi pentru pregătire profesională. "Obiectivul general al acestui ...
România va elimina impozitul pentru profitul reinvestit de companii, posibil din iulie, şi, de asemenea, va reduce alte impozite pentru a ajuta la crearea de locuri de muncă şi a asigura o creştere economică de aproximativ 3% în acest an, a declarat ieri, pentru Reuters, ministrul Finanţelor Publice, Ioana ...
Posesorii şi utilizatorii de carduri au urmărit, ieri, cu sufletul la gură discuţiile din cadrul şedinţei de Guvern pe marginea proiectului de lege care prevede plafonarea plăţilor în numerar şi limitarea comisioanelor interbancare la tranzacţiile prin carduri. „Proiectul de lege introduce, pentru ...
După luni bune de negocieri, lobby, scrisori către FMI şi râcă între Guvern şi „el comandante“, a venit şi ziua cea mare. Mâine, de 1 aprilie (şi nu, nu este o păcăleală), acciza la carburanţi creşte cu şapte eurocenţi pe litru, ceea ce înseamnă o scumpire de circa 40 bani/litru. Şi ...
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-au întâlnit, ieri, într-o şedinţă, care a avut loc la Palatul Cotroceni, pentru a discuta, în principal, despre situaţia din Ucraina. La întâlnire, care a durat aproximativ o oră, au participat preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta ...
Zile grele pentru premierul Victor Ponta. Are Guvern nou, cu miniştri tineri şi lipsiţi de experienţă „de viaţă“, uşor de manipulat de „rechinii“ din mass-media. Noul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu, spre exemplu, a fost dată de pământ de veşnic portocaliul cotidian ...
Finanţele au eliminat din proiectul de lege privind plăţile în numerar interdicţia de tranzacţionare a imobilelor şi autovehiculelor cu banii jos şi au introdus un plafon de 10.000 de lei la fiecare cumpărare, la fel ca în cazul tranzacţiilor generale între persoane fizice. Guvernatorul BNR, Mugur ...
Conformarea voluntară nu va putea creşte dacă vor mai exista situaţii în care oamenii trebuie să stea la coadă trei ore pentru plata taxelor şi fără o mai mare transparenţă a modului în care este cheltuit banul public, a spus ieri ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu. Ea a precizat că va continua unele ...
VEŞTI BUNE Autorităţile vor să reducă numărul de taxe şi să (re)introducă o atmosferă de relaxare fiscală, însă mai întâi trebuie să identifice impactul bugetar al fiecărui bir, spune noul ministru al Finanţelor Publice, Ioana Petrescu. „Acum sunt în procesul de identificare a tuturor taxelor ...
GOANA DUPĂ SEMNĂTURI Moţiunea de cenzură „Guvernul Ponta 3 - România fără viitor!” are toate şansele să nu ajungă în dezbaterea Parlamentului şi nici la vot, având în vedere că iniţiatorul, PDL, nu a strâns până acum decât 90 de semnături. „Până în prezent, s-au adunat 37 de ...
Noul ministru de Finanţe, Ioana Petrescu, cea care a contribuit foarte mult la întocmirea programului de guvernare al USL pe partea economică, spune că Guvernul trebuie să fie foarte precaut în ceea ce priveşte reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) la angajator. “Sunt o mare susţinătoare ...
PROGRAM ASUMAT Ieri a fost finalizată procedura de învestire a Guvernului Ponta III, după ce, în şedinţa plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului, premierul Victor Ponta şi-a asumat răspunderea pe un program politic. În aceste condiţii, în trei zile de la asumarea răspunderii ...
UN NOU GUVERN “O bilă albă, o bilă neagră, două bile albe, trei bile albe… 346 de bile albe, 192 de bile negre. La dracu! Guvernul Ponta III a trecut de votul Parlamentului. Şi eu care speram să găsesc în sfârşit un motiv prin care să nu-i mai dau mandatul de premier lui Victor Ponta” ...
PULSUL POLITICII La Palatul Victoria s-a ajuns la un consens. Udemeriştii intră la guvernare, în timp ce grupul minorităţilor naţionale va acorda sprijin parlamentar, fără a intra în Guvern. Ziua a început cu bursa zvonurilor, cu jocul de-a datul în bobi, cu analize pe textul Constituţiei. Mulţi sunt ...