Iohannis a câştigat procesul cu ANI. Nu e incompatibil!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Urmează valul de „în-compatibilizare”?

Iohannis a câştigat procesul cu ANI. Nu e incompatibil!

Eveniment 26 Septembrie 2013 / 00:00 491 accesări

Chiar dacă arde mocnit, focul incompatibilităţilor încă scoate scântei. De la săptămână la săptămână, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) declară pe bandă rulantă aleşi locali ca fiind incompatibili. Având în vedere că mai mult de jumătate dintre primarii din judeţul Constanţa au fost declaraţi incompatibili, PNL consideră că situaţiile din legea ANI şi din celelalte legi privind incompatibilităţile trebuie reglementate, întrucât riscă să genereze atât blocarea administraţiilor locale, cât şi dispute juridice, din cauza interpretărilor divergente ale instanţelor. Preşedintele liberalilor constănţeni, Gheorghe Dragomir, a declarat că PNL va aduce subiectul în atenţia forului de conducere al USL, deoarece trebuie găsite soluţii pentru ca presiunea din această zonă să fie eliminată. „Ne dorim ca aleşii locali să lucreze în interesul oamenilor pe care îi reprezintă, nu să rămână captivi în situaţii de incompatibilitate. Milităm pentru discuţii deschise, implicând toate variantele posibile, tocmai pentru a răspunde solicitărilor din cadrul rapoartelor pe MCV, care încurajează îmbunătăţirea procedurilor şi practicilor judiciare şi revizuirea cadrului legal al ANI, în sensul unei funcţionări mai coerente. Numărul tot mai mare de aleşi locali declaraţi incompatibili de ANI demonstrează faptul că ceva nu funcţionează aşa cum ar trebui în acest sistem complex“, a declarat Dragomir. Liberalul a mai spus că până acum nu există nicio decizie irevocabilă, iar soluţiile instanţelor sunt contradictorii. La rândul său, deputatul PNL Alina Gorghiu a declarat că USL trebuie să-şi asume o soluţie pentru rezolvarea situaţiei aleşilor locali declaraţi incompatibili, deoarece aceasta va duce la un blocaj, precizând că nu se poate aplica „politica struţului“.

PRIMUL CÂŞTIGĂTOR? Cea mai „proaspătă“ decizie a unei instanţe în această privinţă este cea prin care Curtea de Apel Alba Iulia îi dă dreptate primarului Sibiului, Klaus Iohannis, şi dispune anularea raportului de evaluare al ANI care spunea că el ar fi incompatibil. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs în 15 zile de la comunicare. Edilul-şef al Sibiului era în aceeaşi situaţie ca şi cei mai mulţi primari din Constanţa care au fost declaraţi incompatibili pentru că au avut concomitent şi calitatea de reprezentanţi ai localităţilor în Adunarea Generală a Acţionarilor a unor societăţi de utilitate publică. „Decizia vine să confirme ceea ce eu am susţinut de la bun început, şi anume că nu poate reprezenta un caz de incompatibilitate prezenţa primarului - reprezentantul comunităţii respective - în AGA unei societăţi care oferă servicii de utilitate publică în întreaga regiune şi care se află integral în mână publică“, arată Iohannis. El a mai spus că decizia Curţii de Apel Alba Iulia i se pare cu atât mai corectă cu cât el nu a obţinut niciun venit din AGA Apă Canal Sibiu. Să fie oare un semn al faptului că ANI va pierde procese pe bandă rulantă, la fel cum le-a făcut dosare primarilor pe care i-a declarat incompatibili?



12