Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, în a doua zi de mandat, decretele de promulgare a mai multor legi, precum şi 16 decrete de eliberare din funcţie a unor magistraţi, pe motiv de pensionare. El a promulgat legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, în domenii ca sănătate, finanţe publice şi economie, dezvoltarea regională şi administraţie publică, muncă, protecţie socială, fonduri europene, justiţie, transporturi şi infrascructură, educaţie, cercetare, agricultură, mediu, dar şi ”prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege”. De asemenea, a fost semnat şi decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 48/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. La semnat au intrat şi decrete legate de salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Preşedintele a mai semnat 16 decrete privind eliberarea din funcţia de judecător şi procuror a mai multor magistraţi, pe motiv de pensionare.