Cererea prin care Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cere preschimbarea termenului din dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis va fi judecată luni de instanţa supremă.Data de luni, 27 septembrie, pentru judecarea cererii a fost stabilită astăzi de ÎCCJ. ANI a cerut instanţei supreme, ieri, să judece mai repede dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, considerând că judecata ar trebui să aibă loc înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, nu la două zile după, respectiv în 18 noiembrie. Agenţia a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai multe documente în susţinerea cererii de schimbare a termenului de judecată a dosarului de incompatibilitate al lui Iohannis, stabilit pentru 18 noiembrie, la două zile după turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Instanţa supremă urmează să decidă, astfel, dacă menţine data stabilită iniţial pentru judecarea dosarului lui Klaus Iohannis sau dacă procesul începe înainte de terminarea alegerilor prezidenţiale.