Tras pe linie moartă de vechea bancă tehnică a Farului, fundaşul central Ion Barbu are şanse mari de a reveni în lotul pregătit de Cristi Cămui, Lucian Marinof şi Sevastian Iovănescu, pentru partida din deplasare, cu Timişoara, din cadrul etapei a 28-a. Lucian Marinof, consideră că echipa are nevoie de experienţa jucătorului ajuns la 32 de ani şi că Barbu va reveni în lotul primei echipe dacă va fi pregătit din punct de vedere fizic. “Am purtat o discuţie cu Barbu, este un băiat de mare caracter şi ne poate ajuta foarte mult în încercarea noastră de a evita în extremis retrogradarea. Încercăm să îl aducem în plenitudinea forţelor pentru că, după cum se ştie, el nu a mai evoluat din turul campionatului într-un joc oficial. A fost sincer cu noi, ne-a spus că dacă se va simţi pregătit sută la sută din punct de vedere fizic, va încerca să ne ajute. Am încredere în Barbu şi el are şanse mari de a fi în lot pentru partida de sîmbătă, din deplasare cu Timişoara“, a declarat Lucian Marinof. Ion Barbu, cerut cu insistenţă de galerie în prima echipă a Farului, a făcut parte din lot, doar în prima etapă cu Gloria Buzău, atunci cînd a fost rezervă. Jucătorii aduşi pe postul de fundaş central, slovenii Rastovac şi Pahor, nu au dovedit pînă în prezent că au meritat investiţia făcută.
Rezultate înregistrate în etapa a 27-a din Liga 1: Farul - Dinamo 1-4, Rapid - Pandurii 2-0, Poli Iaşi - Unirea Urziceni 0-2, Gloria Bistriţa - Poli Timişoara 0-1, Gloria Buzău - Gaz Metan Mediaş 1-2, Universitatea Craiova - FC Argeş 1-0, CFR Cluj – Oţelul 1-1, FC Vaslui – FC Braşov 0-1, CS Otopeni – Steaua 0-1
Clasament:
1. Dinamo 27 17 4 6 48-20 55 (+13)
2. Unirea Urziceni 27 16 5 6 40-17 53 (+14)
3. FC Timişoara* 27 17 7 3 51-28 52 (+19)
4. CFR Cluj 27 13 9 5 36-21 48 (+6)
5. U. Craiova 27 12 10 5 36-20 46 (+4)
6. Steaua 27 11 12 4 33-21 45 (+3)
7. Rapid 27 13 6 8 36-26 45 (+3)
8. FC Braşov 27 10 12 5 27-20 42 (+3)
9. FC Vaslui 27 12 5 10 36-32 41 (-1)
10. FC Argeş 27 10 7 10 34-34 37 (-2)
11. Oţelul Galaţi 27 10 6 11 34-37 36 (-6)
12. Pandurii Tg. Jiu 27 9 7 11 23-32 34 (-5)
13. Gloria Bistriţa 27 8 5 14 24-33 29 (-13)
14. Poli Iaşi 27 8 4 15 21-37 28 (-14)
15. Gaz Metan 27 7 6 14 29-42 27 (-12)
16. FC FARUL 27 6 5 16 20-44 23 (-19)
17. CS Otopeni 27 2 6 19 19-44 13 (-23)
18. Gloria Buzău 27 2 3 22 15-54 9 (-30)
- echipă penalizată cu 6 puncte