Cunoscutul autor de colaje şi personajul principal al documentarului „Lumea văzută de Ion B\", difuzat pe postul HBO România, Ion Bârlădeanu, a fost vizitat, vineri, de actriţa Angelina Jolie, care s-a arătat foarte interesată de lucrările acestuia. Întâlnirea s-a desfăşurat la Paris, unde artistul îşi prezintă, din 27 februarie, prima expoziţie personală în Franţa, intitulată „Realpolitik\", la Galeria „Anne de Villepoix\". Expoziţia sa va rămâne deschisă până pe 3 aprilie şi prezintă o serie de colaje pe care le-a creat după 1989. Realizate între 1990 şi 1996, exponatele sunt o critică dură şi comică la adresa politicienilor şi a VIP-urilor de toate categoriile, care se manifestă pe scena politică postcomunistă.
Prin intermediul regizorului Alexander Nanau, i-au fost prezentate actriţei americane inedita poveste a lui Ion Bârlădeanu şi creaţiile artistului. Vedeta a dorit neapărat să-l cunoască personal, iar vineri, au stat de vorbă aproximativ două ore despre artă şi filme şi au făcut câteva poze împreună. Angelina Jolie şi-a exprimat admiraţia sinceră faţă de artist şi dorinţa de a păstra legătura cu acesta.
Frumoasa actriţă se află la Paris pentru filmările pentru pelicula „The Tourist\", un remake al filmului francez „Anthony Zimmer\", din 2005.
Artistul Ion Bârlădeanu a fost descoperit, de puţină vreme, de galeria H\'Art din Bucureşti şi a devenit deja o vedetă. Ion Bârlădeanu este, probabil, singurul reprezentant autentic al pop art-ului românesc, un curent artistic de origine britanico-americană care făcea ravagii prin expoziţiile anilor \'50-\'60. Bârlădeanu s-a născut în 1946 şi la 20 de ani a plecat din satul natal Zăpodeni, judeţul Vaslui. A început să lucreze la stuf, în Tulcea şi ca docher, în Constanţa. În Bucureşti, el a fost pe rând: gropar, tăietor la gater, paznic şi muncitor necalificat la Casa Poporului. După 1989 a trăit, fără familie, pe străzi, dormind pe o saltea murdară la capătul unei ghene de lângă un bloc de pe Calea Moşilor, unde se ocupa cu selectarea gunoiului şi făcea mici servicii locatarilor. Şi-a dezvoltat singur talentul nativ pentru desen şi, începând cu anii \'60, a creat atât desene, cât şi colaje - pe care le numeşte „filmele\" lui”. După ce, timp de câteva decenii, au stat ascunse printre gunoaie, lucrările sunt pe punctul de a-i aduce celebritatea internaţională şi de a-l aşeza alături de marii creatori ai genului, precum Richard Hamilton, Tom Wesselmann sau Andy Warhol.
Creaţiile sale sunt un exemplu rar de artă subversivă realizată în timpul comunismului. Colajele sale tratează, într-o manieră ironică şi comică, o tematică politică şi culturală extrasă din realitatea românească propunând un stil hibrid, combinat cu dadaism, suprarealism şi pop art, de o calitate excelentă.