Cu o ţinută gravă, dar cu stilul unui intelectual rafinat, directorul Teatrului Naţional Bucureşti, Ion Caramitru, a păşit, luni seară, în sala de conferinţe a Casei de Cultură a Sindicatelor, pentru a le vorbi constănţenilor despre „Limitele aşteptării”. Cei care s-au aşteptat ca fostul ministru al culturii să le ofere idei practice pentru ieşirea din criza social-economică actuală au fost un pic dezamăgiţi.

Folosind ca pretext o conferinţă pe care a susţinut-o, în urmă cu aproape două decenii, în plenul Camerei Comunelor din Parlamentul Britanic - unde a fost invitat să vorbească despre perspectivele culturii europene, alături de Gunter Grass şi Umberto Eco - Caramitru a vorbit despre criza morală cu care se confruntă individul, oferind, totodată, o lecţie de românism şi de curaj. Actualul preşedinte al UNITER a vorbit despre aşteptare, Dumnezeu, prieteni şi conjuncturi istorice, pe două coordonate fundamentale, speranţă şi timp. „Speranţa este fundamentul oricărei încercări de a reabilita condiţia noastră umană. Câtă vreme nu ai o speranţă, nu eşti. Am sperat încă din copilărie ca lucrurile să se îndrepte spre normalitate (...). Ar trebui să nu sperăm nimic ca să se întâmple ceva, ar trebui să uităm de noi ca să ne regăsim într-o întâmplare sau într-o întâlnire neprevăzută”, a spus Ion Caramitru.

Prezenţa sa în Camera Comunelor a fost o premieră absolută pentru teatrul românesc şi pentru englezi, iar pentru Caramitru a fost cel mai greu rol din întreaga sa carieră. Chiar dacă discursul său - în special critica dură a două personaje emblematice ale vieţii politice britanice, premierul Winston Churchill, al cărui „acord de procentaj” semnat cu Stalin arunca România în sfera de influenţă a URSS şi a reginei Elisabeta, care a plimbat familia Ceauşescu în caleaşcă regală - a iscat polemici, ulterior, Caramitru a fost decorat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord cu titlul de Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic, pentru activitatea culturală româno-britanică desfăşurată de acesta.

Discuţiile care s-au iscat în jurul discursului (re)citit spectatorilor l-au purtat pe memorabilul interpret al lui Hamlet în „miezul fierbinte” al Revoluţiei din Decembrie 1989, acesta răspunzând curiozităţii publicului. Actorul s-a adresat şi studenţilor de la actorie, vorbindu-le despre publicul de ieri şi de azi şi despre câştigul pe care l-a adus libertatea. Deşi, din 1992, când vorbea în faţa englezilor, consideră că în România pare să nu se fi schimbat nimic, fiind o ţară atipică, în care totul pare aberant, Caramitru mai are o speranţă spre bine, propunând ca soluţie spre normalitate... detaşarea.