Ion Corvin, fără primar de 10 luni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Interimat perpetuu

Ion Corvin, fără primar de 10 luni

Administrație 01 Noiembrie 2014 / 00:00 1112 accesări

Una din marile probleme cu care se confruntă comuna constănțeană Ion Corvin este legată de lipsa primarului. La începutul lui ianuarie, edilul Dumitru Nedea s-a îmbolnăvit, a fost internat și, după ce a fost supus unor mai multe intervenții chirurgicale, au apărut complicații, care nu l-au mai lăsat să-și exercite funcția. Puși în fața acestei situații, reprezentanții Primăriei au solicitat, în iulie, Prefecturii județului Constanța încetarea mandatului lui Nedea. Problema este că au trecut patru luni de la încetarea mandatului fostului primar, iar viceprimarul Florin Doșcu, care a preluat atribuțiile acestuia, nu a mai primit niciun răspuns de la Guvern, pentru pregătirea alegerilor anticipate. El a afirmat că a cerut lămuriri de la Prefectură privind acest aspect, însă fără succes. „Instituția noastră nu are nicio implicare în alegerile locale. După ce viceprimarul comunei ne-a informat că Dumitru Nedea nu și-a mai exercitat funcția de primar în perioada ianuarie - iulie, noi am făcut documentația, am trimis-o la Ministerul Afacerilor Interne, iar mandatul său a fost întrerupt. Știm doar că alegerile vor putea fi organizate abia după ce Guvernul va da o hotărâre în acest sens”, au spus reprezentanții Prefecturii.

ALEGERI LOCALE, LA ANUL Florin Doșcu a spus că, neavând încotro, a preluat, temporar, atribuțiile primarului, însă el a afirmat că și-ar fi dorit ca alegerile să aibă loc cât mai repede, pentru ca Primăria să funcționeze în parametri normali. „Termenul organizării alegerilor a fost depășit cu o lună și nu știm când vom primi răspunsul. Este posibil ca abia după alegerile prezidențiale să primim acceptul Guvernului și, conform legii, după 45 de zile să fie organizate alegerile locale. Mai precis, abia la anul va fi ales un alt primar. Din păcate, nu avem ce face. Ne confruntăm cu o situație grea, deoarece eu, viceprimar fiind, nu pot iniția alte proiecte de dezvoltare a comunei, deoarece aș complica situația și mai mult. Va fi ales un nou primar, care, poate, ar avea alte planuri... Nu pot decât să duc mai departe proiectele deja începute de Dumitru Nedea. Ne bucurăm că am reușit să implementăm proiectul stației de biogaz și al eolienei, însă trebuie să refacem și o grădiniță din Ion Corvin, dar, neavând banii necesari, nu avem cum să demarăm lucrările. Nu mai vorbim că vrem să dezvoltăm comuna, să refacem infrastructura, pentru ca localitatea noastră să devină destinație turistică. Potențial are, însă, pentru a face un proiect amplu, este nevoie de un primar, care să se lupte pentru obținerea finanțării. Având în vedere faptul că este un proiect de anvergură, pregătirea durează luni bune, poate chiar ani, iar dacă este ales un alt primar, nu apuc să-l termin și nu-i pot lăsa „moștenire” doar o parte din proiect. De aceea, vom lua din nou legătura cu Guvernul și vom cere un răspuns”, a spus viceprimarul.



12