Ion Crăciun se gândeşte să părăsească Tomisul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ion Crăciun se gândeşte să părăsească Tomisul

Sport 29 Septembrie 2010 / 00:00 876 accesări

Şoc la formaţia feminină de handbal CS Tomis Constanţa! Înaintea a două etape de foc, în care constănţencele urmează să se dueleze cu Oltchim Rm. Vîlcea, campioana României, meci programat mâine, de la ora 19.00, în deplasare, dar şi cu HC Zalău, întâlnire programată duminică, de la ora 12.00, la Medgidia, antrenorul principal Ion Crăciun se gândeşte să părăsească banca tehnică a Tomisului. Problemele financiare şi lipsa unei campanii de achiziţii care să suplinească posturile rămase deficitare după plecarea unora dintre cele mai importante jucătoare l-au determinat pe tehnicianul constănţean să se gândească la despărţirea de echipa alături de care a urcat pe a treia treaptă a podiumului în sezonul trecut. „Sunt foarte supărat. De la această echipă au plecat foarte multe jucătoare, iar linia de nouă metri este deficitară. Orice jucătoare se accidentează nu are cu cine să fie înlocuită. Eu nu vreau să stau şi să mă zbat la coada clasamentului. O să încerc în scurt timp să îmi găsesc o echipă unde să fac ceea ce îmi doresc. Eu la echipa aceasta nu mai am de stat foarte mult timp”, a anunţat Ion Crăciun, înainte de deplasarea echipei la Rm. Vîlcea, programată în această dimineaţă. Crăciun se teme de un dezastru pe terenul campioanei, în condiţiile în care Tomisul se confruntă cu o serie de accidentări, survenite în această pauză competiţională. „Ne aşteaptă un joc foarte greu cu Oltchim, unde noi nu avem nicio şansă. Nu avem jucătoare şi nu avem lotul complet”, a mai spus Crăciun. Totuşi, Tomisul pare să aibă o şansă importantă de a scăpa de un rezultat dezarmant din această deplasare. Antrenorul Oltchimului, Peter Kovacs, ar putea odihni jucătoarele importante, care au jucat cinci meciuri în decurs de câteva zile la Cupa Mondială, trofeu pe care România l-a câştigat cu un lot din care au făcut parte majoritatea jucătoarelor de la Oltchim.

Ieri, în primul meci al etapei a 3-a: HCM Buzău - Oţelul Galaţi 25-30 (11-15).



12