Inspectoratul Teritorial de Stat în Construcţii (ITSC) Sud-Est are un nou şef. După ce inspectorul general al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Constantin Adrian Balban-Grăjdan, a semnat, încă din 25 martie, ordinul 130 de numire a lui Ion Florentin Aurelian la conducera instituţiei cu sediul la Constanţa, ieri a venit momentul învestirii. Ceremonia oficială de instalare în funcţie a şefului inspectoratului care va coordona activitatea în construcţii în judeţele Constanţa, Tulcea, Buzău, Brăila, Galaţi şi Vrancea a avut loc în prezenţa prefectului judeţului, Liviu-Tit Brăiloiu, şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Constantinescu. “Ion Florentin Aurelian va conduce temporar activitatea instituţiei pînă la organizarea unui concurs pentru acest post. Inspectoratul va avea în subordine şase judeţe, astfel că disciplina în construcţii trebuie respectată întocmai. Nu mai vrem să avem de-a face cu situaţii precum cele cu construcţiile ilegale pe plajă, care au generat un adevărat scandal în toată ţara. Vrem măsuri ferme, atît în municipiul Constanţa, cît şi în celelalte localităţi, întrucît sînt foarte multe nereguli în construcţii. În acest sens vă pot da exemplul unei şcoli din Băneasa, unde deşi instituţia era într-un aşa-zis proces de reabilitare, copiii nu aveau în niciun fel condiţii optime de învăţămînt”, a declarat prefectul Brăiloiu. La rîndul său, Nicuşor Constantinescu a declarat că în pofida faptului că judeţul Constanţa este cel de-al doilea contribuabil la bugetul naţional, ITSC Sud-Est este singura instituţie care are sediul pe litoral. “Sîntem cea mai dezvoltată zonă din ţară, am ajuns în situaţia de a trage, pur şi simplu, celelalte judeţe după noi. Vrem ca noua instituţie să aibă relaţii bune atît cu Agenţia de Dezvoltare de la Brăila, cît şi cu Agenţia de Mediu din Galaţi, astfel încît Constanţa să poată accesa mai multe fonduri europene decît oricare din celelalte şapte regiuni. Rolul unui inspector nu este doar acela de a sancţiona, de a fi o sperietoare în sistemul de construcţii din judeţ, ci de a coordona activitatea în acest domeniu”, a declarat Nicuşor Constantinescu. Preşedintele CJC a afirmat că în viitor va fi creat, împreună cu CJ Tulcea, un regulament menit să protejeze Gurile Dunării şi Delta. “În Delta Dunării s-a construit haotic şi fără autorizaţii, astfel că trebuie să facem tot ce putem pentru a reda farmecul şi frumuseţea acestei zone unice. Trebuie să punem bazele unui turism ecologic în Delta Dunării, dar pentru acest lucru avem nevoie şi de ajutorul Guvernatorului Deltei”, a precizat preşedintele CJ Constanţa. În discursul său, Ion Florentin Aurelian a mulţumit autorităţilor judeţene pentru sprijinul acordat şi a promis că va face tot ce este necesar pentru a deveni garantul legalităţii în construcţiile din Regiunea Sud-Est. “Programele de control trebuie să se adapteze la noile cerinţe din acest domeniu. Asta înseamnă că trebuie să fim mult mai performanţi, dar şi responsabili în ceea ce facem”, a declarat Ion Florentin Aurelian.